De n-ai fi Tu... ce-aș fi eu oare,
când ploai-aduce stropi mărunți,
în fața mea când valu-apare,
când nu pot trece iar de munți?

Ce-aș fi eu Doamne fără Tine,
de nu ai fi în viața mea,
Acel care lumin-aprinde,
spre ce oare m-aș îndrepta?

De n-ai fi Tu... cine cu mine,
ar fi atunci când plâng din greu,
cine-ar lega a mele rane,
de nu mi-ai fi Tu Dumnezeu.

Cine m-ar scoate din văpaie,
când un adânc e mânios,
cine ar sta cu mine-n noapte,
de nu ai fi Tu scump Hristos.

De n-ai fi Tu... cu cine oare,
aș fi de mână zi de zi,
de nu mi-ar fi spre Tine gândul,
spre cine oare el ar fi.

O Dumnezeul îndurării,
de n-ar fi îndurarea Ta,
aș fi pierdut pentru vecie,
departe de dorința mea.

De n-ai fi Tu a mea scăpare,
din gurile ce mă rănesc,
cum as putea cu foc Isuse,
pe ele eu să le iubesc.

Cum aș putea ierta și mâna,
ce-aruncă piatra ne-ncetat,
de nu mi-ai da a Ta putere
să-l iert pe cel ce-a aruncat.

De n-ai fi Tu... aș fi-n pierzare,
eu coborât de cel ce-i rău,
dar ai ales să fiu eu Doamne,
și-aici și-n cer un fiu al Tău.

Mi-ai dat să văd întotdeauna,
cum lângă mine doar Tu ești,
să văd cum niciodată Doamne,
în viață nu mă părăsești.
Amin