De-atâtea lucruri vechi
Autor: Benone Burtescu
Album: Stropi de rouă
Categorie: Incurajare
De-atâtea lucruri vechi
grămezi în jurul meu
Mi-e inima rănită
și sufletul mi-e greu,
Și lupt să le 'noiesc,
mă zbat cât nu se poate,
De parcă tot mai mult
sunt învechite toate,
Dar gânduri noi apar
în raze de speranță,
O nouă zi începe
în orice dimineață,
Cu ore limpezi
proaspăt scăldate de lumină
Și inima în rugă
de-ndată se-nsenină.
Uit câte toate-s vechi
în tot ce mă-nconjoară,
O nouă zi cu Domnul
voi merge până-n seară,
Și peste noaptea lumii
curând eu voi păși
Să-ncep cu El o nouă
și infinită zi.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/24652/de-atatea-lucruri-vechi