CARE-I IDOLUL TAU?
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Câteva cuvinte despre modul cum s-au născut aceste versuri. Bine-nţeles autorul e Duhul Sfânt care ne inspiră. Cel ce le-a aşternut e poetul, e doar instrumentul de care s-a folosit pentru a fi materializate pe hârtie. Dar istoria acestui poem e interesantă şi L-am văzut iar pe Dumnezeu la lucru. Am început să scriu după ce am citit pasajul din Exod de câteva ori. Am meditat profund la episodul acela. Şi totuşi cam pe la jumătatea poemului m-am oprit. L-am pus deoparte cu gândul de a-l finaliza în viitorul apropiat. Au trecut vreo două săptămâni şi la un moment dat mă gândeam că voi renunţa la ideea de a finaliza acest poem. Dar într-o zi am citit într-un ziar de mare tiraj ceva care m-a pus mult pe gânduri şi mi-a dat imbold să finalizez ceea ce am început. La o festivitate de decernare de premii o actriţă a primit premiul râvnit de ea şi în micul ei discurs a spus printre altele: "premiul acesta, succesul acesta nu are nimic de-a face cu Isus, cu Dumnezeu; l-am dobândit datorită efortului personal, datorită dedicării şi pasiunii..." "Ba mai mult..." zise ea în continuare, "acest premiu, această statuetă este dumnezeu meu."
Da, m-au revoltat acele cuvinte. Dar m-am dus apoi cu gândul la cuvintele profetice din Scriptură unde ni se spune că oamenii vor merge din rău în mai rău. Şi într-adevăr vedem azi cum în multe cercuri Dumnezeu este sfidat în mod făţiş, vedem cum atât de mulţi işi creează dumnezei, idoli la care se închină iar pe Dumnezeul adevărat îl sfidează şi-L batjocoresc, spre pieirea lor. E o realitate crudă în societate în zilele din urmă: idolatria e la culme.
Apoi m-a cercetat un gând; într-un fel m-a cucerit gândul acela; a fost ca o srăfulgerare prin mintea mea, prin sufletul meu. Şi m-am gândit că, văzând felul cum decurg lucrurile în societate, ce-ar fi să ne uităm şi la noi înşine? Mă opresc aci şi las poezia să vorbească.


CARE-I IDOLUL TĂU?

Exodul 32: 1-35
********************
Moise era sus pe munte
(Sus pe muntele Sinai)
S-a-ntâlnit cu Domnul slavei
Ce s-a coborât din Rai
Şi-n acel loc încărcat
C-o sfântă solemnitate
A primit legi şi porunci
Ce pot da integritate,

Legi pentru un trai curat
Potrivit voii Lui sfinte
Şi-a zis Dumnezeu lui Moise:
"Să le-aveţi mereu în minte
Ele sunt principii clare
Nu-s sugestii, opţiuni
De sunt puse-n aplicare
Vor rodi închinăciuni,

Să le-aveţi mereu în inimi
Vor produce-n voi schimbări
Pe cărări întortocheate
Vă vor da orientări
În complexitatea vieţii
Vor fi sprijin, ajutor
Şi veţi ştii că vă iubesc
Că vă sunt un bun Păstor,

Fiecare din popor
Să le-accepte ca pe-un dar,
Să le împlinescă-n viaţă
Ele sunt un ghid, un far
Voi veţi fi o naţiune,
Un popor cu legi cereşti,
Un exemplu-n lumea mare
În probleme sufleteşti...

De la voi vor învăţa
Ţări mai mici şi ţări mai mari
Că exist-un Creator
Bun şi drept – cu braţe tari
Şi vor învăţa principii
Ce creează-n om iubire
Şi vor înţelege mulţi
Calea spre neprihănire."

Şi-auzea Moise cuvinte
Ce nu s-au rostit vreodată
Şi-a-nţeles că Vorbitorul
E Stăpân dar e şi Tată
Iar ecoul celor spuse
Se ducea în depărtări
Se părea că Universul
Dă ovaţii şi cântări.

Dar norodul, jos, în vale
A fost pus la încercare
Parcă nu avea lumină,
Parcă nu avea răbdare
"S-a-mplinit mai mult de-o lună
De când Moise a plecat
Poate a căzut pe-o stâncă,
Poate-o fiară l-a mâncat."

Aşa se gândiră mulţi,
Asta le trecea prim minte
Dar un lucru era cert:
Au uitat de-al lor Părinte,
Au uitat că nu demult
A creat un drum prin mare
Când scăpat-au din Egipt
Când le-a dat eliberare,

Iar soldaţii egipteni
Au fost înghiţiţi de ape
Nici nu mai era nevoie
De nimeni ca să-i îngroape
Ce minune! Ce lucrare!
El - poporul cel robit
A trecut ca pe uscat
În ţinutul stabilit...

Dar acum israeliţii
Erau trişti şi derutaţi
În discuţii foarte-aprinse
Îi vedeai că-s implicaţi
Ce să facă? Ce să facă?
Asta era întrebarea
Şi s-au dus mulţi la Aaron
Să-şi exprime frământarea.

(Ce uşor ne prinde teama
Când n-avem credinţă tare
Ne învăluie-ndoiala
În orice împrejurare
Căutăm atunci soluţii
Ce-s străine de Cuvânt
Nu mai consultăm pe Tatăl
Şi uităm de Legământ...

Ce uşor ne-ncorsetează
Obiceiuri ce-s în lume
Căutăm a ei povaţă
Să ne-nveţe, să ne-ndrume
Iar apoi ne-mpotmolim
Şi ajungem în impas
Nu mai ştim ce e progres,
Nu mai ştim ce e popas.)

Să privim, acum, mulţimea
Propunându-i la Aaron
Să renunţe la Iehova
Punând alt stăpân pe tron
Şi-a căzut Aaron în cursă
Acceptând perversul plan
De-a crea un dumnezeu
Să-i conducă spre Canaan...

Mulţi strigară din mulţime:
"Vrem un dumnezeu palpabil
Să fie mereu cu noi,
Să ne dea teren arabil,
Să-l vedem, să ne vorbească,
Să ne-ajute-n orice zi,
Să nu mai avem necazuri
Ci mereu doar bucurii."

N-au stat mult să se gândească
Şi-au pus planu-n aplicare:
Să aducă toţi podoabe,
Lănţişoare şi brăţare
Tot ce mai aveau din aur
Lucru mic sau lucru mare
Să fie adus îndată
La locul de colectare...

Şi-a-nceput apoi vacarmul
Se-mbulzeau s-aducă darul
Unii-au început să strige
"Hai să construim altarul
Vom face VIŢEL DE AUR
Demn de-a noastră închinare
Va fi dumnezeul nostru
Şi-l vom pune la-ncercare."

Şi pahare şi cuţite
Toate se topeau în foc
Şi-şi ziceau cu mulţumire:
"Vom avea mai mult noroc
Cu acest viţel de aur
Ne vom înţelege bine
Va fi multă libertate,
Vom trăi cum se cuvine."

Şi-au adus arderi de tot
Când au terminat lucrarea,
Au dansat de bucurie
Pân’ a venit înserarea
Dumnezeul lor turnat
Stătea mut, nu se mişca
Nu putea spune o vorbă
Nu plângea şi nu-i certa...

L-a mâhnit mult pe Iehova
Actu-acesta de trădare
Şi-a trimis pe Moise-n vale
Să le spună cu mustrare,
Să le spună consecinţa
Gestului necugetat
Şi a zis deschis lui Moise:
"Tot poporul s-a stricat."

Coborând, apoi, în vale
Îl cuprinse indignarea
Când văzură cum orgia
Prinse toată adunarea
Doar Iosua sta deoparte
Şi plângea cu lacrimi multe
Dar cine să-l ia în seamă?
Nimeni nu voia s-asculte!

Tablele cu sfânta Lege
Au fost aruncate-n stânci
N-a putut Moise-nţelege
Chinul rănilor adânci
A luat apoi cuvântul
Şi-a vorbit s-audă toţi:
"Cine este pentru Domnul
Mici şi mari, soţii şi soţi,

Chiar acum să iasă-n faţă
Să-şi declare-ataşamentul
Pentru Cel ce-a întocmit
Floarea, gâza, firmamentul
Să-l slujeasc-apoi pe Tatăl
Totdeauna cu ardoare
El e vrednic să primească
Închinare şi onoare."

Din familia lui Levi
Au ieşit cu toţi să spună
Că de-acuma înainte
Vor alege partea bună
Ceilalţi? N-au fost mişcaţi
De chemarea la sfînţire
Idolul recent turnat
A ucis a lor simţire...

Şi-au pierit în ziua-aceea
Mii de suflete-n popor
Dintre cei ce au sfidat
Pe măreţul Creator
Cei cruţaţi au fost treziţi
Din prealunga lor beţie
Şi s-au aliat cu Moise
Susţinând a lui solie.

****
Asta s-a-ntâmplat atunci
Ce putem acuma spune
Despre felul cum slujim,
Despre-a noastră-nchinăciune?
Avem idoli sau n-avem?
De avem sunt mulţi, puţini?
Sunt în noi la suprafaţă
Sau făcut-au rădăcini?

Episodu-acesta trist
E-un prilej de cercetare:
Cât suntem de ataşaţi
De Neprihănitul Soare?
Are El întâiul loc
Şi în gânduri şi-n simţire?
Sau L-am dat mai la o parte
Neglijând a lui iubire...

Poate-n inimile noastre
Mai avem din când în când
Idolul numit RECLAMĂ
Ce-a pătruns în suflet, gând
Vrem să ştie fiecare
Cât de credincioşi suntem,
Ce lucrări putem să facem,
Ce neprihănire-avem...

Uneori ne stăpâneşte
DORINŢA de-mbogăţire
Şi-atunci neglijăm Cuvântul
Ce ne-ndeamnă la slujire
Şi uităm că-n Plaiul sfânt
E a noastră-mpărăţie,
Că cea mai bogată stare
E să ai cu sfinţi frăţie...

Poate-avem o CARIERĂ
Ce-o iubim şi-o preţuim
Mult mai mult ca părtăşia
Sau mesajul ce-l vestim
Straiul, casa sau podoaba,
Contul băncii sau maşina
Pot să fure dedicarea
Şi-atunci neglijăm Lumina.

Nu-i nevoie de-un viţel
Confecţionat din aur
Pentru-a fi învinşi de rău
Căci, în noi, al lumii LAUR
Ne va stinge pasiunea
Şi puterea de slujire
Şi vom fi atunci conduşi
De nerăstignita fire...

Nu-i nevoie de un chip
Ce-i cioplit dintr-un stejar
Pentru-a fi nepăsători,
Şi-a cădea, apoi, din har
Are lumea să ofere
Mulţi BAALI, multe himere
Ce-ar putea să ne slăbească
Credinţa în Înviere...

Ne place CONFESIUNEA
O iubim – ea este bună
De îi respectăm principiul
Vom primi în Cer cunună
Dar de o plasăm mai sus
De Mesia – Domnul vieţii
Vom pierde orientarea
Spre ţinutul Frumuseţii.

Ne-ntrebăm nedumeriţi:
Cum de nu e propăşire?
Cum de nu avem în noi
Calzi fiori de mulţumire?
Cum?: Când idolii pătrund
Fac ravagii: toţi ne fură
Pasiunea în lucrare,
Dragostea pentru Scriptură...

Veniţi, deci, să înnoim
Consacrarea în slujire
Să fim mult mai ataşaţi
De neprihănitul Mire
Lumea dă ce are ea:
Ură şi idolatrie
Nu poate să ne ofere
Nici un dram de bucurie...

Numai dătătorul Legii
Poate pune-n suflet pace
Numai El ne poate scoate
Din a humii carapace
Să-L lăsăm pe El să ia
Tot interiorul nostru
C-aşa vom putea respinge
Chiar un idol, chiar un monstru.

Nici în cel mai mic ungher
Din fiinţele predate
Să nu fie loc de simţuri
Ne-mblânzite, necurate
Ci pe tron să stea Mesia
Să ghideze, să domnească
Să putem călători
Către Patria cerească.

Toţi dorim înviorare,
Toţi dorim progres şi har
Haideţi să sporim elanul,
Să ne angajăm plenar
Că nimic din fiinţa noastră
N-aparţine celui rău
Şi că dăm ce se cuvine
Veşnicului Dumnezeu.


George Cornici
Septembrie, 2007























Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/24287/care-i-idolul-tau