Rugă de seară
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie revizuită
Categorie: Laudă și închinare

Un lanț de rugăciune am pornit
Și lângă Tine, iar am poposit,
Tu ne-ai condus și ne-ai adus în rugă,
Să ne înfiezi, nu să fim robi sau slugă.

O săptămână iată, am încheiat,
Și printre oameni cu toții am umblat,
Suntem în lume, dar luptăm să stăm
La crucea Ta mai mult să ne rugăm.

Începem săptămâna cu-n popas,
Am vrea să stăm în veghe-n orice ceas,
E timpul scurt, dar este prețios
Căci e al Tău și este valoros.

Suntem în lume și suntem lumești,
Ar trebui să fim duhovnicești,
Să stăm în rugăciune nu doar când este greu
Să stăm în priveghere tot mereu.

E timpul scurt, nu este timp de stat,
Să ne gândim pe unde am umblat
Și să veghem pe unde noi călcăm,
Să priveghem să nu ne depărtăm.

Să căutăm ca să privim în noi,
Să ne vedem cât suntem de murdari și goi,
Să criticăm tot ce am greșit, să îndreptăm
Dacă dorim cu Tine noi să stăm.

Să punem preț pe cei de lângă noi
Că ni i-ai dat, nu să stăm în război,
Ne-ai pus în locul potrivit ca să lucrăm
Prin viața noastră să te înălțăm.

Să faci schimbări majore chiar în mine
Că sunt spurcată și îmi e rușine
Să mă sfințești, mă rog la ceas de seară
Că vreau să fiu în turma Ta fecioară.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/242327/ruga-de-seara