Isus Mântuitorul lumii        
        
            Autor: Augustin Tecar
            Album: Poezii creștine volumul 1
            Categorie: Diverse
        
        Isaia 53
Cine a crezut ce ni se vestise?
Prin prorocii din vechime, de demult.
Izbăvirea  pe  pământ  venise,
Fiul Celui Veșnic ni Se dăruise
Nouă ce zăceam în beznă pe pământ.
Cine-a cunoscut  brațul Celui Sfânt?
O odraslă a crescut, slabă înaintea Lui.
Un  lăstar  se  face  totuși, neînfrânt.
Din pământ uscat, El, Noul Legământ,
Ne ridică din abis prin puterea harului.
N-avea frumusețe și nici strălucire,
Nu vedeai în El nimic să-ți placă,
Nimic să te facă să întorci o privire.
Disprețuit  și  părăsit  de  omenire,
El a venit  ca  voia Tatălui să  facă.
Om al durerii și obișnuit cu suferința
Atât de mult că fața  îți întorceai,
Așa de disprețuită-I era toată ființa!
El întruchipa desăvârșită umilința,
El ne trasa calea noastră către Rai.
Dar  noi  nu  L-am  băgat  în  seamă,
Deși El suferințele  noastre a  purtat.
O, cât de mare poate fi această dramă!
Durerile noastre L-apăsau de bună seamă,
Păcatul nostru mult și greu l-a îndurat.
Noi am crezut că-I pedepsit de Dumnezeu.
El era străpuns  pentru a  noastre  păcate,
Zdrobit pentru fărădelegi în chinul greu,
Și-a suportat  ocara  grea  în  locul  meu.
Pedeapsa ce ne dă pacea a purtat-o-n spate.
Prin  rănile Lui suntem  tămăduiți
Noi care rătăceam cu toți ca niște oi,
Fiecare-n drumul lui... nemântuiți,
Dar prin Calvar El ne face sfinți.
Acolo s-a jertfit Divinul... pentru noi!
Domnul a făcut să cadă asupra Sa
Nelegiuirea  noastră... anticipat.
Chinuit și asuprit, pentru mine îndura.
Nu-și deschidea gura, nici nu murmura,
Ca un miel de jertfă pentru noi S-a dat.
Ca o oaie mută, nu Și-a deschis gura,
Chiar sub apăsare, chiar și sub blestem.
Deși  judecata  întrecea  măsura,
Și toată mulțimea-L copleșea cu ura,
Nu s-a dat în lături, El a rămas ferm.
Cei din vremea Lui  nici nu au știut
Că fusese șters din pământul celor vii,
Că-i lovit de moarte, deși nu-i pierdut,
Că pentru  păcate Domnul va fi scut,
Și cei ce  vor crede  vor fi ai  Săi fii.
Groapa i-a fost pusă între cei ce-s răi,
Și  mormântul  Lui  cu  cel  bogat.
Despărțit a fost în grabă de ai Săi,
Răstignit pe cruce de ostași călăi,
Deși nu avuse nici chiar un păcat.
Gura-I n-a rostit nici un vicleșug.
Domnul L-a zdrobit prin suferință.
Dar toți cei ce trag  cu El  în  jug,
Pe acest pământ de jale, ei ajung
La sfârșit de cale cu Isus la biruință.
Lucrarea sfântă  va  propăși  prin  El.
Rodul sfânt al suferinței Îl va înviora.
Mulți răscumpărați vor propăși la fel
Și vor triumfa în luptă prin Emanuel.
Cei salvați  prin  jertfă  Îl vor bucura.
Pentru c-a purtat povara suferinței
Domnul L-a-nălțat nespus de glorios.
I-a dat cununa cea sfânt-a biruinței,
Ca prin puterea  și  harul credinței,
Să ridice-n  slavă  oamenii  de  jos.
Pentru  noi a  suferit  Mântuitorul,
Noi eram căzuți în groapă și noroi,
Cu nici o speranță fără Salvatorul.
El ne-a ridicat și ne-a pus piciorul
Pe  Stânca Vieții  să  trăim  și  noi.
Doamne, ajută-ne să fim statornici
În credință, și prin  har să creștem
În  cunoștința  voii  sfinte, rodnici
În lucrarea sfântă întotdeauna spornici,
La sfârșit de cale vrem să Te vedem!
                                                   Amin.
                                                  (2019)        
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/241674/isus-mantuitorul-lumii