Fă-mă Tu folositor...
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)
Categorie: Diverse
1. Fă-mă Tu folositor,
Doamne prin iubire,
/: Ca să pot pe-al Tău ogor,
Duce mântuire! :/
Isuse, Isuse, fă-mă Tu folositor
Numai prin iubire!

2. Duhul pururi sfinţitor,
Să mă poarte-n lume,
/: Ca să fiu folositor,
Sfântului Tău Nume! :/
Isuse, Isuse, vreau să fiu folositor
Sfântului Tău Nume!

3. Mai aprins, mai râvnitor,
Să alerg nainte,
/: Ca să fiu folositor,
Cauzei preasfinte, :/
lsuse, lsuse, vreau să fiu folositor
Cauzei preasfinte!

4. Dă-mi puterea să-mi omor,
Zilnic vechea fire,
/: Ca să fiu folositor,
Căii de sfinţire. :/
lsuse, lsuse, vreau să fiu folositor
Căii de sfinţire!

5. Stinge-mi foc ucigător,
De dorinţi străine,
/: Ca să fiu folositor,
Numai pentru Tine! :/
lsuse, lsuse, vreau să fiu folositor
Numai pentru Tine!

6. Fă-mă Tu mai răbdător,
În dureri amare,
/: Ca să-Ți fiu folositor,
Ție în Lucrare! :/
lsuse, lsuse, vreau să fiu folositor
Ție în Lucrare!

7. Şi de Tine mai cu dor
Inima-mi anină,
/: Ca să-Ți fiu folositor,
Pururi prin lumină! :/
lsuse, lsuse, vreau să fiu folositor
Pururi în lumină!

I: Cântările Harului - volumul 1, cântarea 196.
”... Altă dată ți-a fost nefolositor, dar care acum îți va fi folositor și ție și mie.” Filimon 11.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/241123/fa-ma-tu-folositor