Anii zboară, trec grăbiţi
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Trezire si veghere
Anii zboară, trec grăbiţi,
Trec şi nu pot fi opriţi,
Cu ei ne trece viaţa,
Cum trec zorii dimineaţa.

Timpul este comprimat,
Zilele s-au mai scurtat,
Totul trece-n graba mare,
Nimic nu-i veşnic sub soare.

Astăzi mai mult ca oricând,
Să avem doar ceru-n gând,
Să gândim la veşnicie,
La cereasca Împărăţie.

Binele să-nfăptuim,
Adevărul să-l iubim,
Să trăim curat, frumos,
Iubind cerul glorios.

Cu drag să privim în sus,
Căci curând vine Isus,
Gata să fim, pregătiţi,
Pentru zbor, vom fi răpiţi.

Domnul vine, Maranata!
Pentru ceruri să fim gata,
Căci curând va răsuna,
Îngerul cu trâmbiţa.

Sună s-adune poporul,
Către ceruri să-şi ia zborul,
În slavă să ne-întâlnim,
Cu-al nostru Mire, Amin!
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/241059/anii-zboara-trec-grabiti