Cu cata eleganta se coboara
Zapada din vazduh inspre pamant,
Ce frumusete iarna desfasoara,
Si nu-i nimic, nimic ce se compara
In curatie cu al ei vesmant.

E-atat de alb, atat e de feeric,
E pur, imaculat, desavarsit,
Nu-si pierde stralucirea-n intuneric;
Acest maiestuos tablou eteric
As vrea sa il privesc la nesfarsit.

In fiecare fulg, ce maiestrie
Dezvaluiesti, ce delicat proiect,
Executat cu-atata dibacie,
In diversificata armonie
De mana Ta, slavite Arhitect.

Insa cu mult mai alb decat zapada
Pe mine m-ai spalat si curatit,
Viata mea cea noua e dovada,
Minunea cea mai mare din pleiada
Minunilor care le-ai savarsit.