Nu-ntoarceți nimănui rău pentru rău
Autor: Puiu Chibici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Nu-ntoarceți nimănui rău pentru rău
Căci nu așa voiește Dumnezeu
Fiți blânzi miloși și-n toate iertători
Și nicidecum răi și răzbunători

Trăiți în pace cu toți cei din jur
Și-aduceți jertfe fără de cusur
Căci la aceasta noi am fost chemați
Să ne iubim ca frați adevărați

Dați-i vrăjmașului de-i este sete
Apă curată, nu fiere pe-un burete
Iar de-i e foame, dați-i de mâncare
Căci sus la Dumnezeu, răsplata voastră-i mare

Nu blestemați chiar dacă-ați fost loviți
Răbdați și-atunci când sunteți ocărâți
Căci astfel îi veți grămădi cărbuni aprinși
Pe capul celor care, de ură sunt cuprinși

Căci toată lumea zace în cel rău
Ne-având nimic comun cu Dumnezeu
Un far și o făclie, voi între ei să fiți
Chiar dacă uneori, sunteți și prigoniți

Iar duhul ce lucrează, în fiii neascultării
Îi va conduce sigur, spre marginea pierzării
De-aceea fiți lumină, și dacă s-ar putea
Printr-o purtare sfântă să îi puteți salva

Ce-am scris, valabil e și pentru mine
Să încercăm să biruim răul prin bine
Prin multă înfrânare și răbdare
Și zi de zi cu Domnul, în sfântă ascultare

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/239977/nu-ntoarceti-nimanui-rau-pentru-rau