Poposesc ades la umbra

Poposesc ades la umbra
Adevărului din mine,
Îmi privesc în urmă urma
Să observ dacă-am mers bine,

Chem Iubirea, fără glas,
Și-o invit să-mi cântărească
Rostul fiecărui pas
În balanța Ei cerească,

Vreau să fiu, nu unu în turmă,
Dus de alții oarecum,
Ci-un legat în duh de-o urmă
De Făuritor de drum!

Viața-mi poate fi pustiu
Pe un Munte de Îndurare
Însă sufletul meu viu
E-o grădină cu izvoare...

În Pustiu, harul divin,
Este pe atât mai mare
Să le fii celor ce vin
Din a lumii înnoptare,
Umăr pentru-a lor suspin
Și lumină pe cărare.