Tuturor Te voi vesti, fără teamă sau rușine!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Doamne ai milă de mine!
Categorie: Laudă și închinare
Tuturor Te voi vesti, fără teamă sau rușine!


Stau plecat în fața Ta
Și mă rog îngenunchiat
Ai grijă de viață mea
Tată bun și minunat.

Capul plec și-Ți cer iertare
Multe păcate am făcut
Dar fii plin de îndurare
Dă-mi putere, să ascult

Sfânta Ta Învățătură
Care viață îmi aduce
Stăpânește a mea gură
Căci ea, spre păcat mă duce.

Pentru tot Îți mulțumesc
Căci Tu Doamne m-ai găsit
Mi-e teamă să mă gândesc
C-aș fi fost un rătăcit

Rătăcit și înverșunat
Pe învățătura Ta
Dar azi, sunt eliberat
Și Îți dau inima mea!

Cu îndurare de la Tine
Adevărul, l-am aflat
Altul sunt, acum mi-e bine
Tată scump și minunat.

Eu n-am să tăgăduiesc
Cuvântul ce mi l-ai dat
De acum o să mă gândesc
Să împlinesc, ce mi-ai lăsat

Tuturor, Te viu vesti
Fără teamă sau rușine,
Despre Tine voi vorbi
Făcătorule de bine!

Despre tot ce-ai săvârșit
Despre jertfa de la cruce
Despre Tine Domn iubit
Care bucurii-mi aduce

Slavă Îți dau iubit Isus
Și Îți cânt cu bucurie
Căci aștept să ajung sus
În a Ta Împărăție!

Amin

Câmpia Turzii, 17 ianuarie 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/239521/tuturor-te-voi-vesti-fara-teama-sau-rusine