Să fiu cu El!
Autor: Ana Haz
Album: Algoritmul Iubirii
Categorie: Evanghelizare
Vorbește-mi mamă iar despre Isus,
Mi-e dor, mi-e dor de glasul tău cel blând,
Cu lacrima în ochi la El te-ai dus
Căci am rămas prin lume pribegind.

Dar știi, El într-o zi chiar a venit,
Cu ochii Lui ca para m-a străpuns
Și-am descifrat al lumii labirint,
La rostul vieții am găsit răspuns.

Acum în El pot totul, orice-ar fi,
Nu-i munte-înalt să nu-l putem urca,
El e cu mine-în fiecare zi,
Chiar în cuptor îmi stă alăturea.

De săgeata care ziua zboară,
De-a nopții groază să mă sperii eu?
Rana de spini, rana de ocară
Le leagă Dragostea din Dumnezeu.

Vorbește-mi mamă tot despre Isus,
Ce mult îmi place mamă-acest cuvânt!
Ca tine Îl iubesc nespus de mult...
Să fiu cu El în Cer și pe pământ!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/238622/sa-fiu-cu-el