Când am decis să Te urmăm
Autor: George Cornici
Album: Pelerini printre versuri
Categorie: Zidire spirituala
Când am decis să Te urmăm
Ne-ai spus, Isuse, ce ne-așteaptă
Ne-ai spus în harul Tău să stăm.

Ne-ai spus că fiecare faptă
Se-nregistrează în Etern,
Că doar Cuvântul ne îndreaptă.

De-aceea când dureri se cern
Sau când apasă încercarea
Lumini pe suflet se aștern.

Ne-ai învățat că renunțarea
La tot ce nu-i duhovnicesc
Produce binecuvântarea.

Ne-ai spus atunci: ”vă însoțesc
Prin greutăți și suferințe
Și când tentații vă pândesc”

Ne-ai arătat că neputințe
Se cuceresc prin rugăciuni
Și prin cucernice dorințe.

Văzând, de-atunci, multe minuni
Cu Tine mergem pe cărare,
Cu Tine-nvingem presiuni.

Ne-ai oferit răscumpărare
Și acceptând-o ne-ai unit
În cea mai sfântă sărbătoare.

În veci, Isuse, fii slăvit
Că ne-ai primit la părtășie
La trai ceresc, neprihănit…

Și la eternă armonie.

George Cornici
5 Decembrie, 2022
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/237996/cand-am-decis-sa-te-urmam