! ! ... Aparentele intâmplări...


Anii viselor de neatins
S-au stins,
Dar nu s-au șters,
Sunt răscolite-ntâmplător,
De soarta unui vers.
Trecând, prin părul, nins
Anii cărunți, trec fuga
Cu trăsura,
Chelia, lupt-acuma cu frizura,
Neânțeleși,
S-au dus vârtej! !
Prin timpuri, când munceam,
Și pedepsit eram,
Și pumnul, vieții-ncătușate-l arătam,
În fond, plăteam
În cei vre-o zece ani,
Greșelile-n, natură,
Însă lucrampe bani.
Azi, greul amintirilor,
Îl port, pe umăr,
Lanț nesfârșit de ani
În care sufăr,
Apoi dezlănțuit, mă hotărăsc,
Natura vieții trecătoare
S-o răscolesc, în gând,
Adevărul vieții, neștiind
Dar mi-amintesc, scriind! ...
Copil neștiutor, milos fiind,
Când mama, înșira, tot chinul
Lui Isus,
De milă, întristat
Priveam undeva sus...
În piept, plângea, o inimă
Păcatul omenirii, atît de greu de dus! ! ...
Cerusem, să port eu, greul
Crucii, Celui Uns! ! ! ...
Păcat uitat în timp,
Pe drumul, ce-am parcurs,
Păcat enorm, care stătea ascuns,
Dar amintitde pieptul Său străpuns.
Neliniștea și teama, mă inunda
De-atâția ani, la rând,
PentruDreptate și-Adevăr,
Vociferând, luptând,
Și de copil, adeseori ”postind”...
Nu știu cât am făcut, de-a fost suficient? ? ...
Dar mai răzbate-n minte,
Câte-un presentiment! ...
Ciudat că astăzi, îndrăznesc
Sub păru-acum cărunt,
În creier să mai răscolesc,
Și-adânc pătrund,
În ceea ce găsesc.
Viața ce-a trecut, o readuc la viață,
Păcatul, încercării, în vine îmi îngheață! ! ! ...
Cred că Isus, ruga, mi-a ascultat
Că-n plină tinerețe, încă
Ca o creangă, viața s-a uscat.
Și s-au uscat
Grămezile de frunze, de pe ea,
Aveam să duc, o cruce
Pentru iertarea mea! ! ...
Domnu-mi, dăduse-o parte,
O așchie din Cruce,
Știind că nici, atât măcar,
Nu puteam duce, urcând spre Golgota! ...
Și fost-am judecat,
Părând, că pe nedrept
S-a dat sentința,
Căci Domnul, e corect:
-Te-oprești aici ori mai aștept? ? ! ...
Și-am așteptat, vre-o doisprezece ani
Trudind, la urmă-n, hruba
Unor foști” castelani„
Pe care Împăratul, Slavei, i-a luat
Și nu cunosc, cu ei, de s-ampăcat...
Oricum, venise-un timp
Când tare-am fost certat,
De data, asta, în altfel de păcat,
Făcut cu gura mea, cu-adevărat...
Nu știu, n-am înțeles(dar asta momentan)
Când numai, la dreptate năzuiam
Și Adevărul, neștirbit, îl arătam...
Poate fiind, prea rigid
Pe Domnul căutam,
Riscând, ca să dărâm orgoliul
Lui Satan. ! ! ! ...
Mândria, stăpânirea, asprimea,
Minciuna, nedreptatea și răutatea lui
Voind să fiu, mereu de partea binelui! !
Încât ieșisem excesiv, în evidență,
Le alungam, din suflet, cu-atîta inocență
Din inimă, le contestam,
Cu-a lor rea și profundă, consecvență...
Târziu, de așchia din cruce-mi aminteam,
Într-adevăr, nu am cerut avere,
Dar e adevărat, că omul
Nu știe Domnului, ce-i cere! ! . .
Iar, EL, îi dă, după a lui putere! ! ...

P. S.
Povestea asta, nu-i deloc poveste
E fapt, care prin importanța lui,
Direct pe mine mă privește! ...
Și-treb îngrijorat, dacă
Domnul, mă mai primește? ? ! ...

Moldovan Pavel
02.12. 2022.
Alba Iulia