Şi dacă...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Şi dacă-ţi pare că furtuna
E mai presus de-a ta putere
Şi cazi lovit de valuri grele
Fără de-alin şi mângâiere
Ridică-ţi către cer privirea
De-acolo Domnul te veghează
Şi dacă-L chemi îţi va răspunde
Şi viaţa-ţi binecuvântează!

Şi dacă vezi în jurul tău
Cum mulţi pe cale rătăcesc
Şi nu-şi găsesc un rost în viaţă
Căci au uitat de ce trăiesc
Întinde către ei o mână
Căci tu eşti fiu de Împărat
Să fii lumină, să fii sare
Şi un exemplu de urmat!

Şi dacă te cuprinde teama
Când vezi că haina ţi-e pătată
Când iar ai întristat pe-Acel
Ce este veşnic şi e Tată
Proşterne-te degrabă-n rugă
Şi cere milă şi-ndurare
Iar Dumnezeu prin harul Său
Va da şi pace şi iertare!

Şi dacă-ai mai primit o zi
E-un dar divin deci nu uita
Să mulţumeşti prin tot ce faci
Şi să cinsteşti iubirea Sa
Şi-atunci oricât de grea ar fi
Furtuna care s-a stârnit
Vei fi mereu biruitor
Căci eşti şi-ai fost de El iubit! ! !

Vulcan-28-11-2022
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/237405/si-daca