Fă-mă Doamne, nor de ploaie
În deşertul însetat,
Ca să ud cu-a mea fiinţă
Ce era pustiu, uscat!

Fă-mă Doamne, strop de rouă
Peste frunze, dimineaţa,
Să mă soarbă c-o privire
Soarele, ’nălţîndu-şi faţa.

Fă-mă Doamne, o fîntînă
Cu-apă dulce de izvor,
Ca să potolesc cu mine,
Setea celui călător.

Şi-n a drumului răscruce
Fă-mă Doamne, pom cu poame,
Ca oricine-ntinde mîna,
Să nu sufere de foame.

Far în noaptea cea adîncă,
Luminînd prin ceaţa deasă,
Cînd corabia-n furtună
Caută drumul spre "acasă".

Dar, mai mult, mai mult din toate,
Cupă plină-aş vrea să fiu
Cu iubirea Ta, Stăpîne,
Dumnezeul meu Cel Viu!