Darurile controversate
Autor: Ciprian Dobocan
Album: Cuvinte pentru cei ce asculta
Categorie: Duhul Sfânt

 

 

Capitolul 14 din 1 Corinteni este un capitol destul de controversat pentru că tratează pe parcursul întregului capitol două dintre darurile Duhului Sfânt. Ca să înțelegi capitolul 14 trebuie să ai o imagine general cu privire la modul în care a construit Pavel întreaga epistolă. Epistola este o scrisoare prin care apostolul Pavel dă învățături unei biserici proaspăt înființată și de asemenea  oferă o serie de sfaturi corective pentru a îndrepta unele lucruri care nu o luau în direcția bună.

Invățături

Atenționări

înțelepciunea lumii și înțelepciunea lui Dumnezeu

Dezbinările din biserică

Rolul apostolilor de a călăuzi biserica

Intrarea unui curvar în biserică și judecățile în sălile de judecată lumești

Despre căsătorie

Despre curvie

Despre cina Domnului

Evitarea pricinei de poticnire și răutatea inimii când sunt la cină

Darurile duhovnicești în lumina dragostei

Folosirea greșită a darului prorociei și vorbirii în limbi

 

Așadar capitolul 14 este un capitol în care Pavel vrea să corecteze modul în care sunt folosite două dintre daruri, și anume darul vorbirii în limbi și darul prorociei.

Pentru a înțelege darul vorbirii în limbi trebuie să privim și la context și la alte texte din scriptură. Poate cel mai elocvent text cu privire la vorbirea în limbi este la Rusalii. În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: "Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!" Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: "Ce vrea să zică aceasta?" (Faptele Apostolilor 2:1-12) Ceea s-a întâmplat a fost expresia practică în care Dumnezeu a ales să își răspândească Cuvântul și în alte părți ale pământului. În Ierusalim era sărbătoare, și cu acest prilej veneau oameni din multe părți nu doar din toate teritoriile Israelului ci si din tările mai apropiate sau mai depărtate. Dumnezeu a ales ca folosindu-se de un miracol să își răspândească adevărul. Gândiți-vă ce s-a întâmplat: în urma acestei vorbiri în limbi a ucenicilor, cei care au fost prezenți acolo au putut să audă lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, iar apoi s-au dus în țările lor având o experiență spirituală total diferită de ceea ce au experimentat până atunci, au descoperit un Dumnezeu care efectiv le-a vorbit (și nu era mut ca ceilalți dumnezei la care probabil se închinau până atunci), un Dumnezeu căruia îi păsa de ei pentru că le-a vorbit pe limba lor, și astfel au descoperit un Dumnezeu viu, iar cu această nouă credință sau reîntors fiecare în țara lor, în orașul lor povestindu-le și altora ce au trăit. În Corint situația nu era cu mult diferită pentru că acesta era un oraș port foarte important din punct de vedere economic pentru Grecia Antică, era un nod comercial astfel încât și aici se adunau oameni din multe țări ale pământului, iar pentru că atunci transportul nu era așa dezvoltat ca azi, probabil cei care ajungeau acolo stăteau câteva săptămâni sau luni în Corint. Astfel se pare că aceștia ajungeau și în biserică iar aici pentru a înțelege ceva din ce se vestea acolo aveau nevoie ca să audă vorbindu-se pe limba lor, din această cauză Duhul a dat darul vorbirii în limbi în această biserică pentru că era nevoie ca oameni din țări diferite să audă și să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu. Dar în cazul Bisericii din Corint (care era o adunare de oameni organizată) comparativ cu evenimentul adhoc de la Rusalii din Ierusalim, dacă cineva transmitea mesajul lui Dumnezeu vorbind să spunem într-o limba egipteană ceilalți nu înțelegeau care era mesajul din partea Domnului de aceea Pavel spune că este neapărat nevoie ca acel mesaj să fie tradus și celorlalți, fie de persoana care îl rostește sau de altcineva. Accentul care îl pune Pavel este pe ordine în biserică, să nu se creeze zarvă fără nici un scop, iar avertismentul său este cât se poate de explicit în versetul 28: Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică. Biserica din Corint la fel ca cea din Ierusalim era la început de drum iar Dumnezeu a ales să se folosească de acest dar pentru a-și mări biserica mult mai repede. Vorbirea în limbi este se pare o vorbire într-o altă limbă fonetică care se vorbește undeva pe acest pământ, iar Pavel argumentează asta în versetul 10: Sunt multe feluri de limbi în lume, totuși niciuna nu din ele nu este fără sunete înțelese. Întradevăr Pavel spune în capitolul 13 în primul verset: Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Modul în care își formulează Pavel argumentele este cel al comparației prin hiperbolă. În versetul doi spune: Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința; cunoștea Pavel toate tainele? Cu siguranță nu. Avea Pavel toată știința? Cu siguranță nu? El folosește hiperbola ca să scoată în evidență altceva și anume dragostea. La fel și în cazul primului verset, Pavel nu vrea să spună că el vorbește în limbi îngerești, ci este o hiperbolă. Ce limbă se vorbește în ceruri? Asta nu știu, poate fi o limbă îngerească vom vedea când ajungem în ceruri, dar cu siguranță ne vom înțelege, nu vom avea nevoie de cineva să ne tălmăcească. Întrebarea care se pune este dacă mai există azi darul vorbirii în limbi? Unii spun că anumite daruri ale Duhului au încetat pentru că nu mai este nevoie de ele, dar răspunsul nu este unul ușor Dumnezeu lucrează cum vrea El nu cum vrem noi. Însă din ați face o doctrină bazată pe un verset cred că este lipsit de înțelepciune din partea noastră. Cei care stăruiesc ca să primească darul vorbirii în limbi ar fi mai în folosul bisericii să stăruiască să vorbească în limba chineză sau indiană ca să poată merge în China și India să propovăduiască Evanghelia; acest tip de gândire este mult mai în acord cu textul din 1 Corinteni 14 si Fapte 2.

Trecem la cel de al doilea dar, și anume darul proprociei. Însă pentru a înțelege acest dar trebuie să răsfoim mult mai multe cărți din Scriptură, și trebuie să mergem în Vechiul Testament ca să descoperim care era rolul și locul prorocului. Primul proroc al Vechiului Testament a fost Avraam (Geneza 20:7), apoi a fost Moise (Deuteronom 18:18 și 34:10), Samuel (1Samuel 3:20), Ilei, Elisei, urmând profeții care au scris cărțile profetice. Rolul prorocului era de a duce mesajul lui Dumnezeu, și dacă ne uităm la cărțile profetice vedem că prorocul era o resursă de har pentru popor, era un strigăt al lui Dumnezeu către popor ca să se îndrepte. Prorocia avea două componente: una de proclamare a Cuvântului lui Dumnezeu și alta de prezicere; de exemplu cartea profetului Isaia, începe cu o proclamare în capitolul 1 iar în capitolul 3 avem o prezicere. Rolul prorocului era acela de a trage semnalul de alarmă cu privire la situația spirituală a poporului și să-i cheme la pocăință. Prorocul apărea pe scena istoriei atunci când din cauza păcatului era ruptă calea de comunicare cu Dumnezeu, iar prorocul venea și rechema poporul la refacerea relației cu Dumnezeu. El se adresa atât împăratului cât și oamenilor de rând prin mesaje cât și prin ilustrații practice; de exemplu prorocul Osea a fost trimis de Dumnezeu să își ia o femeie de soție o femeie curvă, mesajul fiind că la fel este și Dumnezeu cu poporul Israel, El soțul credincios, și poporul soția curvă care își necinstea bărbatul. Dacă ne uităm la modul în care lucrau prorocii descoperim un oarecare tipar, și anume că ei erau cei care inițiau dialogul cu poporul sau cu împăratul, prorocul se ducea spre ei pentru a le transmite un mesaj din partea Domnului. Întradevăr sunt prezentate și situații în care împăratul a trimis la proroc ca să-l întrebe cu privire la numite probleme legate de război, declarând în acest fel că el împăratul era incapabil să vorbească cu Dumnezeu (problema era la împărat nu la Dumnezeu) și de cele mai multe ori decizia de a face un anumit lucru era deja luată înainte de a-l întreba pe proroc, trimiteau la proroc doar în speranța că vor primi aprobare din partea lui Dumnezeu pentru ceea ce deja au hotărât, era o modalitate de a-ți liniști conștiința. Dar dincolo de activitatea impresionantă a prorocilor, Hristos a fost prototipul prorocului perfect, în El s-au împlinit multe din profetiile prorocilor vechi testamentari, și în același timp El a profețit cu privire la multe lucruri care urmau să se întâmple într-un viitor mai apropiat sau mai îndelungat. De exemplu profeția cu privire la dărâmarea Ierusalimului, profeția cu privire la tăgăduirea lui Petru, profeții cu privire la revenirea Sa, etc. Hristos este etalonul nostru în ceea ce privește imaginea prorocului. Apostolii au primit mandat de la Isus de a prelua rolul de proroc, în mod special de a proclama Cuvântul: Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți rod, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. (Ioan 15:16) sau Ci voi veți primi o putere, când Se va cobori Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului." (Fapt. 1:8). O parte din apostoli au fost cei care prin proclamarea Cuvântului ne-au lăsat scris o mare parte din canonul biblic, Evangheliile le avem datorită puterii lor de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi apostolul Pavel cere bisericii să prorocească, și dacă citești atent capitolul 14 îți dai seama că se referă mai ales la proclamarea Cuvântului pentru ca biserica să fie zidită. Atât în perioada Vechi Testamentală cât și când au fost scrise epistolele, Cuvântul lui Dumnezeu nu era revelat, descoperit în totalitate, din această cauză funcția de proroc era una importantă, pentru că el aducea Cuvântul către oameni. Dar pentru noi acum, cum stau lucrurile? Stim că pentru noi Cuvântul a fost revelat pe deplin, nu mai este nimic de adăugat la el, ba dimpotrivă va fi vai și amar de cel care mai adaugă ceva la Cuvântul revelat. Deci Dumnezeu nu mai trebuie să vină prin proroc să mai spună ceva cu privire la Cuvântul Său, iar noi ca și biserică dacă proclamăm în fața oamenilor acest Cuvânt, practic îndeplinim funcția de proroc, deosebirea este că mandatul nu este individual ci este universal, pentru întreaga biserică. Aici este partea de proclamare din activitatea de prorocie, dar oare prezicere mai este? De ce fel de prezicere să mai fie nevoie că doar ne-a spus Dumnezeu totul cum se va întâmpla, ne-a prezis cum vor fi vremurile din urmă iar noi le vedem cu ochii nostrii. Rolul nostru ca și bisercica lui Hristos este să cercetăm prorociile în lumina scripturii, să vedem dacă este în concordanță cu ce spune Biblia. Să vă dau un exemplu: vine cineva care se autointitulează proroc și spune că în anul cutare va fi răpirea bisericii. Dacă în scriptură scrie că: Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Mat. 24:36) spuneți-mi ce fel de prorocie este acesta, falsă sau adevărată? În Deuteronom poporul este învățat cum să deosebească prorociile, există câteva principii după care trebuie deosebiți prorocii adevărați de cei falși:

1. Testul negativ

Poate că vei zice în inima ta: "Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?" Când ceea ce va spune prorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el. (Deuteronum 18:21-22). Prorocul mincinos se recunoaște după ceea ce nu s-a împlinit nu după ceea ce s-a împlinit. Doar dacă nu se împlinește o prorocire poți să spui sigur că prorocul este mincinos. Dacă ea se împlinește trebuie să mai faci ceva în plus.

2. Testarea prorociei în lumina Cuvântului lui Dumnezeu

Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ți va vesti un semn sau o minune, și se va împlini semnul sau minunea aceea de care ți-a vorbit el zicând: "Haidem după alți dumnezei" - dumnezei pe care tu nu-i cunoști - "și să le slujim!" să n-asculți cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să știe dacă iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. Voi să mergeți după Domnul Dumnezeul vostru și de El să vă temeți; poruncile Lui să le păziți; de glasul Lui să ascultați; Lui să-I slujiți și de El să vă alipiți. Prorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului Dumnezeului vostru care v-a scos din țara Egiptului și v-a izbăvit din casa robiei, și a voit să te abată de la calea în care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să umbli. Să scoți astfel răul din mijlocul tău. (Deuretonom 13:1-5)

În cazul de față evreul trebuia să se raporteze la prima poruncă și să-ți dea seama că acel proroc era un proroc mincinos. Pentru a reuși să depistez prorocul mincinos trebuie să cunosc cuvântul divin ca să pot analiza tot cea ce a spus prorocul în lumina adevărului scriptural.

3. Testarea după roadele aduse de proroc

Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte. (Matei 7:15-20).

Deci până la urmă cum trebuie să mă raportez la aceste daruri? Cu mare grijă pentru că trebuie să le judec în armonie cu întreaga scriptură. . Aceste daruri fiind daruri miraculoase ele au tendința să impresioneze cel mai mult și să atragă oamenii mai mult, dar trebuie să mă uit atent în scriptură și să văd care trebuie să fie atitudinea corectă. Domnul Isus a facut multe minuni dar nu și-a bazat lucrarea pe facerea de minuni pentru că știa că efectul acestora era ca focul de paie, era spectaculos dar apoi oamenii uitau repede, El folosea minunile ca să rezolve probleme punctuale (să hranească mulțimi de oameni, să vindece bolnavi). La fel și cu darurile miraculoase, trebuie să aleg să nu îmi clădesc credința pe aceste daruri pentru că dacă nu voi mai avea parte de ele am toate șansele să îmi slăbească credința. Darurile miraculoase nu sunt o normă ci sunt o excepție. Problema este că atunci când caut doar daruri miraculoase sunt la fel ca cei pe care i-a condamnat atât de vehement Hristos: Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: "Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!"  Drept răspuns, El le-a zis: "Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. (Matei 12:38-39). De ce alergăm după lucrurile care impresionează și le lăsăm la o parte pe cele care pot să ne întărească credința într-un mod mai profund. Nu spun că trebuie să disprețuim darurile extraordinare, dar atitudinea mea față de ele trebuie să fie următoarea: îl las pe Duhul Sfânt să mă întâmpine cu ele, nu alerg eu la ele, nu îmi închid inima în fața cuiva care vine și mă confruntă cu un păcat care e în viața mea, dar nici nu mă duc constant la proroc ca să imi vorbească Domnul, făcând astfel declar prin acțiunile mele că eu sunt incapabil să aud vocea Domnului, am nevoie de altcineva să îmi spună ceva din partea lui Dumnezeu, deci am o mare problemă.

Cu darurile Duhului Sfânt nu te joci după cum îți place ție pentru că ele sunt date de Duhul după cum voiește El, dar mulți nu iau seama la un semnal de alarmă mare pe care îl trage Hristos: Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte. De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. (Matei 12:30-32) 

A huli înseamnă a defăima, a batjocori, a desconsidera, iar hula împotriva Duhului Sfânt este batjocorirea Duhului. Asta nu înseamnă doar a înjura Duhul Sfânt ci reprezintă batjocorirea lucrării Duhului Sfânt, și anume să nu iei seama la lucrarea Duhului Sfânt în viața ta. Rolul Duhului în viața creștinului, lucrarea lui este următoarea:

1. Prima și cea mai mare lucrare a Duhului este convingerea lumii privind vinovăția ca urmare a păcatului

Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. (Ioan 16:8).  

2. Oferirea de sprijin, mângâietor

Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac (Ioan 14:16)

3. Descoperirea adevărului

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul (Ioan 16:13).

4. Oferirea de daruri spirituale

Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte. (1 Corinteni 12:7-11)

Desconsiderarea darului primit să însemne hulă împotriva Duhului Sfânt? Dar trebuie să mă duc cu raționamentul mai departe... de ce dă Duhul daruri? Ca să lucreze prin noi spre folosul bisericii. Deci eu când neg darul primit înseamnă că nu vreau ca Duhul să lucreze prin mine, nu vreau să îl las să își facă lucrarea în mine, deci hulesc împotriva Duhului Sfânt. Chiar dacă eu desconsider darul ce a fost pus în mine, biserica nu va fi privată de lucrarea prin acest dar pentru că va fi ridicat altul care știe să își folosească darul. Însă și reversul este la fel de valabil, cel ce care își arogă daruri ale Duhului pe care de fapt nu le are, desconsideră lucrarea Duhului pentru că Duhul dă fiecăruia după cum voiește Duhul nu după cum dorește omul.

 

Ca și concluzie, atitudinea mea față de darurile Duhului Sfânt trebuie să fie una de profundă seriozitate și nu una ușuratică.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/236957/darurile-controversate