Dă-mi Dragostea !
Autor: Daniel Hozan
Album: Randuri Sfinte
Categorie: Slujire
Dă-mi Dragostea!

Când toate rând pe rând au să se strice,
Căci vremuri tot mai rele-s pe pământ,
Pe noi, pe credincioși să nu ne-nfrice
Având speranța dată prin Cuvânt

Când sfintele valori sunt demontate
Cuvântul va rămâne neschimbat
Lumina Lui, prin toate va străbate
Și-a Lui valori nu vor pieri vreodat’

Credința și Nădejdea vor rămâne
Și Dragostea la fel va rămânea
Pe-acest pământ nicicând nu vor apune
Dar cea mai mare este Dragostea

O Dragoste, din Cer, Dumnezeiască,
Sublim fior venit din veșnicii
Ce inima o face ca să crească
Cu-atâta dor, mereu te-aștept să vii

O, Doamne, dă-mi o dragoste mărită
Să pot și eu pe alții să-i iubesc
Și-atunci când nu mi-e calea însorită
Și-atunci când multe piedici întâlnesc

O, Tată, dă-mi o dragoste-înțeleaptă
Discernământul sfânt să-l dobândesc
Să pot să-ndrept pe mulți pe calea dreaptă
Să pot mereu s-ajut... și să iubesc

O dragoste atentă, iscusită
Să-mi dai în viața asta de pripas
Celor căzuți, loviți de vreo ispită
Chemarea împăcării să le-o las

Te rog să-mi dai o dragoste agilă
Pentru acei ce sunt descurajați,
Căci sunt atâția ce-Ți imploră milă...
Să simt cu ei... să fie ascultați

S-am dragostea ce chiar dacă-i ascunsă
De-acei orbiți, de-a lumii înțelepți,
Intrând pe-acea cărare nepătrunsă
Înspre Lumină, Doamne să-i îndrepți

Aș vrea să am o dragoste vădită
Să-mi țină-aprins al sufletului dor
Ca-n ziua cea măreață, fericită
Cu-a ei aripi spre Tine ca să zbor

Și-n palma Ta să stau o veșnicie
Să strălucesc mereu ca și o stea
Mulțumitor că Tu mi-ai dat și mie
Prin harul Tău Isuse, Dragostea.

Iar pentru Har, Nădejde și Credință
Și Dragostea primită de la Tine
Voi ridica un steag de biruință
Pentru minunea ce-ai făcut din mine.

11/04/2022 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/236681/da-mi-dragostea