Doamne ai milă de noi
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Trezire si veghere
Doamne, ai milă de noi,
Noi nădăjduim în Tine,
Fără Tine suntem slabi,
Numai harul Tău ne ţine.

Fiecare zi din viaţă,
Este-un dar din partea Ta,
Tu eşti izbăvirea noastră,
Ajutor în ziua grea.

Ochii Tăi ne priveghează,
De sus din cerul senin,
Glasul Tău ne-ncurajează,
Doamne Ţie-Ți mulţumim.

Tu eşti Izvorul vieţii,
Doamne, cât de minunat,
Setoşi suntem după Tine,
Fii-n veci binecuvântat!

Cu Tine-avem biruinţă,
Eşti puternic Dumnezeu,
Doar cu Tine prin credinţă,
Vom ajunge-n cerul Tău.

Lăudăm Numele Tău mare,
Şi Te binecuvântăm,
Cu dragoste privim cerul,
Doamne, noi Te aşteptăm.
Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/236431/doamne-ai-mila-de-noi