Adorarea
Autor: A. W. Tozer
Album: Închinare și distracție
Categorie: Meditatii

   Reverență în închinare

   Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, el este un bebeluș. Noi începem să creștem când închinarea noastră trece de la faza de mulțumire la cea de admirație. Când inimile noastre se înalță spre Dumnezeu apreciindu-L pentru ceea ce este El - EU SUNT CEL CE SUNT-, începem să gustăm puțin din plăcerea altruistă care este partea celor binecuvântați din cer.

   Putem învăța lecții mari din închinarea și reverența serafimilor cerești pe care i-a văzut Isaia în viziunea lui.

   Observăm că ei și-au acoperit picioarele și fețele. Datorită prezenței Dumnezeului cel Sfânt, ei și-au acoperit cu reverență fețele. Reverența este un lucru frumos, dar se întâlnește așa de rar în aceste zile îngrozitoare în care trăim noi.

   Bisericile nu prea reușesc în încercările lor de a provoca o atitudine de reverență. Nu poți face asta cu statuete, cu ferestre frumoase, cu covoare pe pardosea și cu o vorbire afectată.

   Dar omul care a trecut dincolo de perdea și a privit, fie și doar pentru o clipă, fața sfântă a Dumnezeului lui Isaia nu va mai putea niciodată să fie ireverențios.

   Duhul lui va fi pătruns de reverență și, în loc de a se lăuda, omul își va acoperi smerit fața.

   Închinarea se poate practica oriunde

   Cine are nevoie de o cutie plină de efecte teatrale pentru a sluji Domnului? Poți să te închini Domnului oriunde, dacă Îi dai voie Lui să lucreze în ființa ta și nu îngădui existența niciunui rival. Poate suferi de artrită și astfel nu ești în stare să te pui pe genunchi ca să te rogi, dar poți să privești sus cu inima ta, căci rugăciunea nu e o chestiune legată de îngenunchere.

   Rugăciunea este înălțarea inimii către Dumnezeu și asta e tot ce are nevoie omul pentru a aduce laude, pentru a se ruga și a se închina.

   Latura tainică a închinării

   Este adevărat că fiecare om trebuie să aibă o întâlnire personală cu Dumnezeu și adeseori acea întâlnire are loc în singurătatea și liniștea unui loc retras. În acele momente sacre trebuie să fie numai Dumnezeu și sufletul respectiv. Lucrarea tainică a lui Dumnezeu, manifestată prin harul regenerării și prin ungerea Duhului, este o acțiune atât de profund personală, că un al treilea nu ar putea cunoaște sau înțelege ce se petrece.

   Lexicul unei limbi este întocmit de multe minți, de-a lungul unor perioade mari de timp, și este capabil să exprime tot ceea ce mintea e capabilă să cuprindă. Dar când inima, prosternată, ajunge în Prezența sublimă și aude, cu frică și uimire, lucruri ce nu se pot rosti, atunci mintea se blochează. Iar cuvintele, inițial slujitoare credincioase ale minții, devin neputincioase și complet incapabile de a spune ce aude și vede inima. În acele clipe pline de o atmosferă sfântă, închinătorul nu poate striga decât: O! Și acea simplă exclamație este mai grăitoare decât vorbirea cultivată, și, nu am nici o îndoială, Îi este mai scumpă lui Dumnezeu decât orice oratorie.

~&,"&~

   Trebuie să fim cuceriți de Dumnezeu

   Experiențele oamenilor de odinioară care au umblat cu Dumnezeu ne învață că Domnul nu îl poate binecuvânta pe deplin pe om până nu l-a cucerit mai întâi. Gradul de binecuvântare de care are parte cineva corespunde exact cu gradul în care Dumnezeu a obținut victoria asupra lui. Aceasta este o doctrină teribil de neglijată a crezului creștin, nefiind înțeleasă de mulți în acest veac al siguranței de sine, și totuși, ea este de o importanță vitală pentru noi toți. Acest principiu spiritual e bine ilustrat în Cartea Genezei.

   Căutarea lui Dumnezeu implică efortul de a face ca întreaga noastră personalitate să fie în armonie cu a Lui. Și aceasta nu doar din perspectiva justiției divine, ci și din perspectiva trăirii noastre practice. Nu mă refer aici la actul justificării prin credința în Cristos. Vorbesc despre o înălțare voluntară a lui Dumnezeu la poziția cuvenită Lui, deasupra noastră, și despre o așezare de bună voie a întregii noastre ființe într-o poziție de supunere și închinare cerută de relația Creator-făptură creată.

   Putem realiza un început bun numai acceptându-L pe Dumnezeu așa cum este și învățând să-L iubim pentru ceea ce este El. Pe măsură ce Îl vom cunoaște mai bine, vom descoperi că este o sursă de bucurie nespusă faptului că Dumnezeu este exact ce este.

   Unele dintre cele mai încântătoare momente pe care le vom cunoaște vor fi acelea petrecute într-o admirație plină de reverență față de Dumnezeire. În acele momente, însuși gândul că El ar putea să Se schimbe ar fi imposibil de îndurat.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/236236/adorarea