Consecințele „păcatului” rezultate din neascultarea omului față de porunca lui Dumnezeu, n-au întârziat să apară: „... mi-a fost frică, pentru că eram gol și m-am ascuns.” (Gen. 3/10) Dar cu ce să fi fost plin, omul creat de Dumnezeu?
Duhul lui Dumnezeu se mișca (plimba) pe fața pământului. El era parte la creație, dar în același timp era în căutarea unui loc de „poposire” aidoma porumbelului eliberat din corabie. În momentul în care a fost creat omul după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Duhul Său a umplut mintea omului, devenind „plin de toată plinătatea lui Dumnezeu.” Dumnezeu a închis „ușa” minții. În acest mod, Duhul Sfânt era singurul proprietar, omul fiind un „circuit” închis din care făcea parte doar divinitatea. Nu exista nici un fel de poftă, bună sau rea. Nu exista nici un interes de intimitate între cei doi. Nu aveau nici o dorință pentru o mâncare delicioasă. Până când? Până ce firea pământească a reușit prin pofta ochilor să deschidă mintea omului, pentru a pune stăpânire pe ea. „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat, plăcut de privit, și dorit să deschidă mintea cuiva. ” (Gen. 3/ Așadar: Din momentul în care firea pământească - cu toate poftele ei - a invadat mintea omului, punând stăpânire și deschizând-o pentru exterior, psihologia omului s-a schimbat brusc determinată de deschiderea ochilor. Este ca și cum cei doi au ajuns într-o altă lume, o lume nouă, total diferită de cea veche, văzută cu „ochi deschiși”.
. „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că sunt goi... ” (Gen. 3/7) Goi trupește, dar și sufletește... Din acel moment intrarea a devenit liberă, fiind o locație intens disputată, atât de Duhul lui Dumnezeu, cât și de natura noastră păcătoasă. Și nu doar atât... Diferite soiuri de duhuri rele ce altădată „umblau prin locuri pustii și fără apă” erau interesați să locuiască în „casa ce acum era deschisă și goală ” Chiar dacă Duhul Sfânt „a pierdut teren” în momentul ocupației „străine”, El nu renunță deoarece „ne vrea cu gelozie pentru Sine.” (Iacov 4/5) Apostolul Pavel constată și el că o forță interioară îi stă împotriva dorinței de a face bine, chiar dacă are voință: „Știu în adevăr că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că ce-i drept am voința să fac bine, dar n-am puterea să-l fac.” (Rom. 7/18) Adversarul ce opune rezistență este: „. . . păcatul care locuiește în mine.”
Cum, păcatul locuia în apostol? Pe aceeași pagină ni se spune că Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi. (Rom. 8/9) Cum ar putea Duhul lui Dumnezeu să locuiască împreună cu păcatul?
„Păcatul” (o formă de exprimare ce derivă din „carne păcătoasă”), este firea pământească. Între aceste două persoane intervine duhul omului (rațiunea) în calitate de for decizional și dă câștig de cauză unuia sau altuia. Dacă Duhul Sfânt este îndreptățit, ne va călăuzi în direcția dorită de El. Dar dacă îndreptățim firea pământească, ea ne va cere să-i satisfacem poftele. Tocmai aceasta cere apostolul Pavel: „... umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești.” Tu decizi... „Căci firea pământească este împotriva Duhului, și Duhul împotriva firii pământești, fiind forțe rivale unele altora... ” (Gal. 5/16,17. trad. nouă) Dumnezeu l-a avertizat pe Cain: „Păcatul pândește la ușă dar tu să-l stăpânești.”- să nu intre. Ușa este acum deschisă dar tu hotărăști dacă intră, sau nu. Dacă îl accepți să intre trebuie să fii conștient, că el te va stăpâni pe tine. Pavel insistă în acest sens: „Păcatul”(firea pământească) să nu mai domnească în trupul vostru muritor. Și să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca niște unelte ale nelegiuirii.”
Ce trebuie să fac eu pentru a fi plin de Duh? SĂ CREZI, deoarece Duhul Sfânt este o ofertă ce se primește prin credință. Sub nici o formă, nu este posibil ca unul să primească mai mult, iar altul mai puțin - cantitativ, deoarece Duhul Sfânt este o persoană. Pentru vremurile din urmă Dumnezeu a avut în vedere să toarne Duhul Sfânt peste orice făptură. „Și toți s-au umplut de Duh Sfânt... ” (Fapte 2/4) fără excepție. Ei n-au avut nicio contribuție deosebită la această umplere. Dar oare toți (aproape 120 de persoane) erau îndreptățiți să fie umpluți? Nu știu, dar știu că „vasul” deschis se umple... De ce totuși sunt atât de puțini cei în dreptul cărora s-a scris pe paginile Bibliei „Plin de Duh Sfânt”? Ce a intervenit? Plinătatea Duhului depinde de decizia și voința fiecăruia. Vrei să fii un om duhovnicesc? Vei accepta ca Duhul Sfânt să controleze (cârmuiască) întreaga ta ființă ( duh, suflet și trup) Omul firesc se va lăsa cârmuit de firea pământească. Obișnuim să ne rugăm aparent în mod formal: „Doamne mai dă-ne din Duhul Tău.” când corect ar trebui să ne rugăm „Doamne, ajută-mă să pot dărui Duhului Sfânt întreaga mea ființă: duh. trup și suflet. În caz contrar voi fi un om cu inima împărțită.
Așadar: Acțiunile noastre „vorbesc” cel mai bine care sunt proporțiile dintre fire și Duh în ce privește cârmuirea. Plinătatea Duhului este vizibilă din exterior deoarece cei ce o dețin sunt: plini de roada neprihănirii, (Filip. 1/11) plini de blândețe, (Tit 3/2) plini de bucurie, (Luca 10/17) plini de cunoștință, (Rom. 5/12) plini de încredere, (2Cor. 5/68) plini de înțelepciune, (Luca 2/10) plini de îndrăzneală, (2Cor. 2/10) plini de milă, (Iacov 5/11) plini de râvnă (Matei 26/41) s. a. m. d.
Pericolul constă în faptul că oameni care au cunoscut pe Dumnezeu, dar au fost părăsiți de Duhul Sfânt deoarece nu s-au mai lăsat călăuziți de El, au ajuns și ei plini - deoarece o casă nu rămâne niciodată goală - dar de alte stări firești: „astfel au ajuns plini de orice nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate, plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune... ” Și lista continuă.
Cerința apostolului rămâne vitală pentru un creștin: Fiți plini de Duh! El nici nu concepe altfel. De fapt Pavel a spus: Rămâne-ți plini de Duh. (după trad. nouă) Și continuă: „Nu vă îmbătați de vin”. Ce legătură este între ele? Sunt factori ce preiau controlul omului. Un „creștin” în stare de ebrietate nu va mai putea fi cârmuit de Duhul Sfânt, ci dimpotrivă, va fi condus de alcool. „Gura îți va vorbi prostii, iar ochii se vor uita după nevestele altora.” Vei fi un om fără discernământ. A doua zi te vei scuza: Nu eram eu, ci alcoolul... Dacă omul ar fi în permanență plin doar de Duhul Sfânt, ar fi identic cu cel din grădina „Edenului” - un „circuit” închis în care ar avea loc doar divinitatea. Dar această performanță este greu de atins, ca în permanență să rămâi sub călăuzirea Duhului din momentul în care „ușa” minții a fost larg deschisă, iar intrarea a devenit liberă. Prin această „liberalizare” cel mai expus pericolului este sufletul omului ce intră adesea în conflict cu firea pământească: „Preaiubiților vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.” Și nu-i singurul inamic: duhuri rele ( de ceartă, de frică de îndoială, de răutate, de zgârcenie. de invidie, s. a. m. d. dau târcoale și vor să intre. N-ar trebui să ne surprindă faptul că un duh de îndoială l-a determinat în temniță pe cel mai mare prooroc din toate timpurile să pună la îndoială divinitatea Domnului Isus. Apoi n-ar trebui să ne surprindă faptul că deși apostolii s-au umplut cu Duhul Sfânt la „Cincizecimi”, un duh de frică a pus stăpânire pe ei din pricina amenințărilor. A fost necesar ca prin rugăciune să fie eliberați, iar Duhul Sfânt să re-umple inima lor.
Ți se pare ușoară lupta cu duhurile rele mai ales că duhul rău ieșit din om caută tovarăși și are tendința să se întoarcă? Eu spun că nu-i ușoară, ci dimpotrivă. Ce este de făcut? Împotrivire... și ele vor fugi de la noi, cel puțin pentru o vreme. Revenirea lor să găsească casa curată, înnoită, împodobită cu sfințenie și ocupată în totalitate de Duhul lui Dumnezeu încât să nu rămână loc și pentru „musafirii nepoftiți”. Înarmează-te cu sabia învăpăiată a Duhului Sfânt... Doar în aceste condiții vei putea spune:
„Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruința... ” Ai înțeles acum de ce apostolul a poruncit: „Fiți plini de Duh”?
Fiți binecuvântați!