Cuvântul Tău e adevărul
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Zidire spirituala
Cuvântul Tău e adevărul,
Lumină pe cărarea mea,
Citesc din el şi privesc cerul,
Şi simt că-mi eşti alăturea.

Da, eu nădăjduiesc în Tine,
Şi în făgăduinţa Ta,
Şi cred Cuvântul care-mi spune,
Că mă veghezi totdeauna.

Iubesc Cuvântul Tău o Doamne,
Te chem din toată inima,
Cuvânt ce dă înţelepciune,
Îmi întăreşte credinţa.

Întoarce-Ți faţa Ta spre mine,
Şi cercetează-mă mereu,
Tu eşti puterea ce mă ţine,
Îţi mulţumesc, o, Domnul meu.

Ascultă-mi glasu-n rugăciune,
Când sunt în odăiţa mea,
O, Doamne dă-mi înţelepciune,
Să pot face doar voia Ta!

Tu-mi eşti lumină pe cărare,
O, Doamne, cât eşti Tu de bun,
Privesc cerul cu bucurie,
Te laud căci eşti al meu Stăpân!
Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/235572/cuvantul-tau-e-adevarul