La Betania acasă
Autor: Ovidiu Liteanu
Album: Isus, comoara mea
Categorie: Zidire spirituala
La Betania acasă

La Betania acasă
Noi stăm cu Isus la masă
Avem multă bucurie
Cu Isus în părtășie.

Iată, Duhul ne cuprinde
Inima la toți ne-aprinde
O, ce bine e-acasă
Când stăm cu Isus la masă.

Lazăr, Marta și Maria
Gustă cu noi bucuria
Domnul Isus ne iubește
Din cuvânt ne-mpărtășește.

O, cât ne simțim de bine
Pe genunchi, în rugăciune
Rugăciuni înflăcărate
Sunt prin Duhul înălțate.

Slava Domnului coboară
Și pe toți ne înfășoară
Toate vasele inundă
Ucenicii veseli cântă.

Domnu-i plin de îndurare
La bolnavi dă vindecare
Iată, untdelemntul curge
Rănile la toți le unge.

Și răsună, Aleluia
Ce frumoasă-i părtășia
Toate vasele sunt pline
De Duh Sfânt și de iubire.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/234573/la-betania-acasa