Învață-mă să trăiesc
Autor: Mihai Ghidora
Album: Cărarea spre lac
Categorie: Diverse
Învață-mă să trăiesc

Învață-mă, Isuse, să trăiesc
Sădit lângă izvorul Tău de ape,
Să pot din ele vrednic să rodesc
Un rod plăcut cu gust de bunătate.

Învață-mă, Isuse, să fiu blând,
Blândeța Ta să vadă toți în mine,
Căci apa Ta înmoaie-orice pământ
Și mă transformă-asemenea cu Tine.

Învață-mă, Isuse, să trăiesc
În orice zi sub raza feței Tale
Și tot mai mult să pot să răspândesc
Lumina Ta la cei pierduți pe cale.

Învață-mă, Isuse, să fiu bun
Așa ca o cetate de scăpare
Cu porțile deschise înspre drum
Să răspândesc lumina feței Tale.

Chișinău 7 septembrie 2022
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/234385/invata-ma-sa-traiesc