Povestea famenului etiopian este unică în felul ei, deoarece eroul rămas în istorie este unul fără egal. Se poate spune și despre el, cum a spus Isaia despre familia sa: „un semn și o minune”. (Isaia 8/18)
Dar de ce a fost famenul un semn și o minune?
Să străbați aproximativ 2000 de kilometri dus, și tot atâția întors, de unul singur și încă în car, depășește orice limită de imaginație. Protagonistul nostru era un om bogat din moment ce ni se spune despre el că era un funcționar cu mare putere (influență) și cu siguranță avea foarte mulți prieteni determinați de poziția sa socială. Dar unde să fi fost prietenii lui? De ce nu l-a însoțit nici măcar unul din ei? Răspunsul este simplu: nimeni nu era interesat de religie și de un Dumnezeu necunoscut...
Dar ce l-a determinat pe famen să se aventureze într-o călătorie atât de lungă și de primejdioasă și să ajungă la Ierusalim când ar fi putut să-și petreacă timpul liber altfel? Sunt întrebări pe care și le pune probabil fiecare cititor interesat să cunoască „tainele” acestui om și ce anume a fost în mintea lui. Lumina apare la orizont când am descoperit că famenul nu era etiopian - ci era evreu. Aceasta spune deja totul despre el. Era unul din „cei împrăștiați peste tot pământul” (1Petru 1/1). Călătoria sa la Ierusalim era rodul angajamentului pe care evreii l-au luat față de Ierusalim atunci când au fost exilați: „Dacă te voi uita Ierusalime să-și uite dreapta mea destoinicia ei. Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele. (Ps. 137/5,6) Și famenul evreu și-a adus aminte de Ierusalim și de angajamentul făcut, deoarece în inima lui ardea dorul după slujbele sfinte ce se aduceau cândva în Templu. Era un foc ce-l mistuia lăuntric. Despre acest foc a vorbit și prorocul Ieremia: „caut să-l opresc, dar nu pot” În Cântarea Cântărilor citim că: „focul este o flacără a Domnului ce aprinde dragostea încât apele cele mari nu pot să o stingă”. Un om ce ardea ca o torță vie, pornit spre Ierusalim dispus să călătorească într-un car mii de kilometri. A fost o aventură pe viață și moarte, și n-ai cum să izbutești, dacă nu pornești prin credință.
Imaginați-vă că Cerul s-a pus în mișcare la vederea acestui om hotărât să pornească într-o călătorie atât de riscantă în căutarea lui Dumnezeu. Spun „riscantă ” deoarece se știe că pădurile din preajma Ierusalimului erau înțesate de hoarde de tâlhari ce jefuiau pe negustorii ce se întorceau acasă după vânzarea mărfii. „Reporterul” ce a descris călătoria famenului, scrie despre un călător ce a ieșit din Ierusalim și se îndrepta spre Ierihon. A căzut între tâlhari ce l-au bătut și jefuit, lăsându-l aproape mort. Soarta famenului putea fi aceeași, însă cete de îngeri înarmați cu săbii învăpăiate asigurau escorta înaltului demnitar „etiopian”. Este angajamentul lui Dumnezeu și nu se putea trece peste el: „Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de el și-i scapă din primejdie” (Ps. 34/7) Deși a fost călătorie primejdioasă el a fost păzit la plecare și la întoarcere potrivit cu promisiunile Domnului (Ps. 121).
Îmi imaginez că Dumnezeu a văzut dezamăgirea famenului ce se întorcea de la Templu cu inima goală și mintea tulburată pentru că citea într-o carte ce nu putea să o înțeleagă. Călătoria lui părea un eșec deoarece la Templu nu găsise ce căuta... Însă lucrurile nu se opresc aici deoarece Dumnezeu promite că „... se lasă găsit de cei ce-L caută cu toată inima” (Ier. 29/13) Un înger al Domnului a vorbit lui Filip - „unul din miile acelea care vestesc omului calea ce trebuie s-o urmeze” (Iov 33/23)... duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea.” (Evrei 1/14): „Du-te și ajunge carul”
Ar fi putut Filip să protesteze: „Dacă eram anunțat din timp l-aș fi așteptat pe famen și nu mai trebuia să alerg ”. Dar Filip se conformează... și aleargă după car. Dar oare putea alerga Filip mai tare decât „zmeii” famenului? Nicidecum. Dar era la mijloc Duhul lui Dumnezeu ce-l purta pe Filip pentru a ajunge carul. Era însă nevoie și de picioarele slujitorului pentru a înțelege că slujirea se face cu sacrificiu, alergând pe jos și nu doar „zburând” pe sus.
Urcat în car, famenul a fost întrebat de potențialul de înțelegere a Scripturii de către tovarășul său de drum. : „Înțelegi tu ce citești? - a fost o primă întrebare. Cititorul făcea parte din înțelepții veacului. Numai că înțelepciunea lui era una firească. Însă în acest caz era nevoie de pricepere și înțelepciune duhovnicească ce aduc lumină și descoperire. Pentru ea s-a rugat apostolul Pavel pentru cei din Colose: : „De aceea și noi când am auzit aceste lucruri nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească”.
Interesul famenului a fost stârnit de personajul „ce a fost dus ca un miel la măcelărie și ca o oaie înaintea celor ce o tund... El care a purtat păcatele multora și s-a rugat pentru cei vinovați”. Filip a folosit momentul și i-a vorbit famenului despre importanța botezului în apă, a celor ce cred în Numele Lui. Credința din inimă venită în urma auzirii Cuvântului, apa din preajmă, au fost cadrul potrivit ca famenul să fie botezat în apă...
Sigur că botezul „din mers” de care a avut parte famenul ridică câteva semne de întrebare: Cum a fost posibil să fie botezat un candidat fără cateheză, fără frecventarea periodică a unei biserici, fără cunoștințe biblice, fără și fără... Sunt întrebări îndreptățite. Înseamnă că se poate -invocă unii... Argumentul este simplu: Dacă în ziua în care în biserica din localitatea dv. se oficiază botezuri în apă ar veni cineva într-un car, nu din altă țară, ci din județul învecinat, și ar dori și el să fie botezat, un asemenea candidat ar trebui trecut primul pe lista candidaților. E posibil să fie un candidat cu puține cunoștințe, dar cu o inimă plină de dragoste. Și aceasta contează. Deja știm că dragostea a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt... Așadar: o lucrare de asemenea anvergură nu este omenească, ci este lucrarea Duhului Sfânt. O lucrare ce schimbă inimile oamenilor: Dacă am spus că famenul se întorcea de la Ierusalim cu inima goală, în urma întâlnirii cu Dumnezeu „famenul își vedea de drum plin de bucurie” E bucuria mântuirii ce ar trebui să însoțească pe fiecare creștin ce s-a întâlnit cu Dumnezeu.
Probabil că Filip era epuizat în urma alergării după carul famenului, dar a constatat că se merită să alergi după carul unui om ce-L cată pe Dumnezeu, decât să fugi după „carul lui Naaman”. Duhul Domnului l-a răpit pe Filip deoarece trebuia să fie prezent la evanghelizarea din Azot. La această evanghelizare Filip avea dreptul să depună mărturie despre modul cum i-a vorbit un înger, cum Duhul Domnului l-a ajutat să ajungă carul, și cel mai important el avea dreptul să le spună ascultătorilor: „Știți că eu am ajuns aici în urma unei răpiri? Când le predici oamenilor de răpiri deja ai captat atenția publicului, uitând de Evanghelie. Sunt subiecte intens căutate, de interes maxim... Filip nu este preocupat de acestea, deoarece citim că: „... Filip propovăduia Evanghelia prin toate cetățile pe unde trecea”. (Fapte 8/40)
Evanghelia și numai... Evanghelia.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Fiți binecuvântați!