Frate, nu-ți împacheta viața
Autor: Irina Botiș
Album: fara album
Categorie: Diverse
Frate,
Nu-ți împacheta viața,
În hârtii... din alea colorate,
Să ascundă-n ele păcate!

Nici pe tine nu pune,
Hainele cele mai bune,
Nici mantaua de miel,
Camuflând cu grijă, spiritul tău rebel!

Nu uita,
Domnul știe viața ta,
Și tot ce vrei de la ea!
Fii doar cinstit, și El te poate ajuta.

De vrei faimă, locuri înalte,
Mai bine... lasă-te frate!
Este o cale mai bună de urmat,
De vrei să fii ridicat.

Mai întâi,
Du-te de te împacă,
Cu cel pe care l-ai rănit,
De vrei să fii mântuit!

Pe urmă...
Singur nu te înălța.
După glorie și mărire nu alerga,
Până Domnul ți le va da.

Orice ți se va spune,
Ascultă în tăcere,
Știi bine că mândria-i
Urmată de cădere!

Fii cu băgare de seamă,
La nebuneasca mândrie,
Care nu mai vrea să știe,
De bunătate, cinste, vrednicie... !

de Irina Botiș
06.09. 2022

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/234066/frate-nu-ti-impacheta-viata