Când duhu-i frânt, lovit, mâhnit
Și apăsat de tot ce lumea zice
A lor e-mpărăția cerurilor
De cei săraci în duh, ferice!

Și dacă lacrimi curg cu-amar
Și nu e nimeni să-i ridice
Ei mângâiați de Cer vor fi
De cei ce plâng, ferice!

Și când împrăștie doar bunătate
Iar ca răspuns doar lovituri de bice
Ei tot pământu-or moșteni
De cei ce-s blânzi, ferice!

Și când pustiul îi doboară
Sunt la pământ, nu pot să se ridice
Neprihănirea îi va sătura
De cei flămânzi și însetați, ferice!

Și când nu-i nimeni ca să ierte
Ci doar o Lege să aplice
De milă, parte vor avea
De cei miloși, ferice!

Își vor păstra viața în lumină
Indiferent ce lumea zice
Păstrându-și inima curată
Îl vor vedea pe Dumnezeu, ferice!

Când pacea-i tot ce le-a rămas
Căci restu-au început ca să se strice
Ei sunt copiii Tatălui de Sus
De cei ce-s împăciuitori, ferice!

Și dacă-s alungați și doborâți
Cu vorbe, pietre sau chiar bice
A lor e-mpărăția Sa
De cei ce-s prigoniți, ferice!

Și când în Viata de Apoi
"Veniți la Mine!", le va zice
Răsplată lor e mare-n Ceruri
Deci bucurați-vă și veseliți-vă, ferice!