Se-aude în zare, un glas ce răsună,
Se-aude chemarea spre cerul divin,
Se-aude cum strigă duios și azi șterge,
El orice durere și orice suspin.

Se-aude cum cerul încet se deschide, se-aud astăzi sfinții mereu lăudând,
Cântarea credintei în vremea venită,
Ei nu își opresc nici-o clip-a lor cânt.

Se-aude cum cheamă spre ceruri acasă,
Pe cei rătăciți și pierduți Dumnezeu,
Să-i ducă departe de drumul pierzării,
Acolo în locul ce-i gol de-orice greu.

În locul în care mereu e lumină,
Acolo în el suferinți nu vor fi,
În locul cel veșnic cu străzi aurite,
Cu pacea vre-o dată ce nu va sfârși.

În locul cu viață eternă azi cheamă,
Iubirea ce este în locul cel sfânt,
Să-i ducă departe pe cei care astăzi,
Lipiți sunt în viață de-acest gol pământ.

El strigă mai tare căci vrea să-i trezească,
Pe cei ațipiti ce-s întinși pe-un adânc,
E glasul ce-aduce sfârșitul durerii,
Și doar fericire acelor ce plâng.