Domnul vrea inima ta!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Pașii mei spre ceruri duc
Categorie: Incurajare
Domnul vrea inima ta!


Lanțul Domnului te leagă
Căci El vrea să fii curat,
Calea vrea să ți-o aleagă
Ca să fii din foc scăpat

Dar nu vrea să te silească
Forța, El n-o folosește
Mintea ta vrea să sclipească
Cu putere, te întărește.

Domnul vrea inima ta
Cu drag, să i-o dăruiești
Ascultă-L și nu mai sta
Toate să le împlinești,

Păcatul, să-l ocolești
Fugi de el, cât poți de tare
Și de rău să te ferești
Să Îi ceri Lui, îndurare

Căci Isus este milos
Nu-ți suportă suferința
El cel milostiv, Hristos
Îți dă în tot, biruința!

Lasă-te legat, supus
Al Său lanț nu te rănește
Poartă-te precum ți-a spus
Credința, tu-ți dovedește

Domnul știe chiar de taci
Tot ce în inimă ai,
Știe ce gândești, ce faci,
Nu te ascunde, șanse n-ai.

Fii deschis, cuprinzător
Dornic, de a Sa iubire
Bun, umil și iertător
Schimbă în tot, a ta fire

Să ai viață El dorește
Primește-L cu dăruire
El te iartă, te iubește,
În credință-ți dă zidire.

Lasă-te de El legat
Cu iubire, să-l privești
La ceruri vei fi salvat
Cu El veșnic să trăiești!

Amin

Câmpia Turzii, 28 iulie 2022
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/232717/domnul-vrea-inima-ta