Avem la cine s-apelam...
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Diverse
AVEM LA CINE S-APELĂM...

Avem la Cine s-apelăm
Când dau năvală valuri grele
Pe Tatăl slavei îl chemăm
El vine teama să ne spele.

Avem la cine să trimitem
Semnale pentru ajutor:
La Cel de care-n veci depindem,
La Cel ce-i bun Ocrotitor.

Iar îngerii ce ne-mpresoară
Vin cu protecţie de Sus
Trăirea noastră-i mai uşoară
Când ne gândim Cine-i Isus.

Avem şi slova Cărţii Sfinte
Ce lasă-n noi un clar îndemn
Şi pune pace-n duh şi-n minte
Şi dă vieţii sensul demn.

În noi exist-o plinătate:
A Duhului ce dă alin
Şi-aşa avem seninătate
Pe vreme rea sau de-i senin.

O, ce belşug de Har şi pace
Posedă toţi cei mântuiţi!
Trăiesc cum Tatălui îi place
Chiar de-s în lume hărţuiţi.

El este Turnul de scăpare
Când vijelii se năpustesc
O, mâna Lui ocrotitoare
Ne scoate din potop lumesc!

Avem la Cine s-alergăm
Când vin furtuni să ne înghită
E-un Domn pe care-L adorăm
Şi-acum şi-n Patria slăvită.

1 Mai, 2007










Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/23165/avem-la-cine-s-apelam