OBED
Autor: Corneliu Marcu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Obed, tu te-ai născut neaşteptat
De rude sau de soacră cu putinţă
Dintr-un Boaz bătrân descătuşat
Prin Rut, străina-ascunsă sub velinţă...

Căci Dumnezeu privind apropiat
Să zămislească neamului fiinţă
I-a dat un fiu şi-un loc de habitat
Şi adăpost i-a dat spre cer dorinţă...

Şi iar vecinele te-au căutat
Mai curioase azi cu stăruinţă
- Un fiu Naomei s-a născut curat
Cât şapte fii mai mult prin Rut credinţă!

Şi cel cu drept secund răscumpărat
Un nume în Efrata se anunţă
La porţi va fi-n Israel lăudat
De neamuri ce-or veni în zori de nuntă...

Speranţă bătrâneţelor ţi-e dat
Obed, strămoş urmaşilor sămânţă
Căci va ieşi din el mare-împărat
Işai şi David, Betleemul cântă...

***
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/231448/obed