Adevărurile sfinte
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântări pentru copii
Categorie: Biblia
1. Adevărurile sfinte, dragi copii, să țineți minte,
Dumnezeu le-a scris în Carte, pașii noștri să ni-i poarte
spre-o lumină înnoită și spre-o viață fericită.

2. Cartea sfântă ne învață pe-nțeles oricând pe față:
Cine nu vrea să muncească, foamea o să-l nimicească
Cine nu vrea ca să creadă, mântuirea n-o s-o vadă.

3. Cartea sfântâ ne îndreaptă pe-a credinței cale dreaptă.
Cine-n viață n-o primește, spre pieire el pășește;
cine nu vrea să asculte, va trăi necazuri multe.

4. Cartea sfântă ne aduce a nădejdii pernă dulce.
Ne vorbește cu-nfocare de Isus, de jertfa-I mare.
Dragi copii, tot ce ne spune, să primim cu rugăciune.

I: Nicolae Moldoveanu - Cântări pentru copii - Cântarea numărul 147
Autor versuri: Nicolae Moldoveanu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/231245/adevarurile-sfinte