SUNTETI GATA?        
        
            Autor: George Cornici
            Album: fara album
            Categorie: Diverse
        
        SUNTEŢI  GATA?
O, creştini   de pretutindeni
Gata  sunteţi  de-ntâlnirea
Cu  al vostru   Mire  drag?
I  se-apropie venirea!
Îl  slujiţi  cu  scumpătate
Îl  iubiţi, Îl  adoraţi
Dar  se   pune  întrebarea:
Tot timpul  Îl  aşteptaţi?
Poate untdelemnu-n  lampă
A  scăzut, s-a-mpuţinat
Poate-n  ultimele zile
Traiul   nu-i  cu  Duh ornat
Vi  se   cere dedicare,
Vi se cere duh   smerit
Ştiţi cât  a  răbdat  Mesia,
Ştiţi  ce  mult a  suferit!
Vă  învăluie   probleme
Zilnic sunteţi   ocupaţi
Dar   din  timpul  vostru  liber
Cât  Părintelui  Îi   daţi?
Gata  sunteţi   de răpire?
Faceţi  azi  o  cercetare
Veţi   afla  dacă   credinţa
Este slabă  sau  e   tare.
Pregătiţi  sunteţi să  mergeţi
În Palatul  de  cristal
Din  acel  liman   mirific,
Din  acel  liman   astral?
Împlinind   solia  sfântă
Voi  vă  faceţi   datoria
Mai   luptaţi, mai  daţi  din  voi
Dragostea, euforia!
Ţineţi  torţele   aprinse
Să   vedeţi   drumul  spre Cer
Ştiţi  că-n  viaţa  pământească
Totul  este   efemer
Lumea  cu  a  ei  oferte
E expertă-n  derutări
Numai  de  la  Tatăl  vin 
Stări  de  binecuvântări.
Lucifer   nu vrea  vegheri
Vrea  să   staţi  în  somnolenţă
Apoi  poate  să  vă  rupă
De-a  Lui  Dumnezeu  prezenţă
Înfruntaţi-l   cu  Cuvântul
Nu-i permiteţi  să   vă  ia
O  comoară-atât   de  scumpă:
Plaiul  sfânt  cu  slava sa.
Teorii   cu  iz    demonic
Circulă   prin lumea-ntreagă
Voi  rămâneţi  cu  comoara
Ce   vă   e  aşa  de dragă
Se   apropie  sfârşitul
Traiului   vostru  terestru
Poate   mai  sunt  câţiva ani
Sau mai  ştii?: doar un trimestru.
Adunaţi-vă   bagajul
Nu e  mare,  e   compus
Din  credinţă  şi  iubire,
Tot  ce-aveţi  de   la  Isus
Trâmbiţa  va  da   semnalul 
Mai   curând  decât  gândiţi
Voi  sunteţi  de  neam  regesc
Cu  arhangheli  înrudiţi.
Nu  lăsaţi  grijuri  lumeşti 
Să   vă  fure-nsufleţirea
Evitaţi  acele  sfaturi
Ce   dezbină  înfrăţirea
Implicaţi-vă-n  lucrare
Cu  elan   mereu  nestins
Astfel  veţi  topi   necazul
Cu  care  soarta  v-a  nins.
Hrăniţi  sufletele  voastre
Cu  principiile  sfinte
Păstraţi  gândul lui Hristos
Şi în  cuget  şi  în  minte
Lepădaţi   acele  stări
Ce   rodesc   doar  nepăsare
Ridicaţi  mereu  privirea  
Spre  nemărginita  zare.
Dacă   s-a  distrus  altarul
Jertfelor  de   rugăciune
Reparaţi-l  chiar  acum
Prin  muncă, prin  acţiune
Partea   bună  s-o  alegeţi
În  orice   împrejurare
Toţi  să  vadă-n  voi  lumini
Şi-o  cucernică   purtare.
Ştirile  ce  zilnic  vin
De  la Centrul   de   Control
Vă   ajută  să-nfruntaţi
Pe-al  fărădelegii   sol
Scuturaţi-vă   de   praful
Ce-ntinează   caracterul
Nu   pierdeţi   din  obiectiv
Nici  Lumina  şi  nici  Cerul.
O, creştini  de pretutindeni
Gata  sunteţi  să-ntâlniţi
Pe  Mesia, Prinţul  păcii
Vreţi  cu  El pururi  să   fiţi?
Staţi  cu  spiritele treze
Gata  fiind  de   decolare
Ştiţi   că  nu mai  este   mult
Pân’ la  Marea Sărbătoare.
26 Mai, 2007        
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/23119/sunteti-gata