Nu te teme!
Autor: Daniela Rotar
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Când ... în drumul lung al vieţii necazuri m-au năpădit,
Jos, căzut în deznădejde şi de toţi năpăstuit,
mă aflam - când lângă mine... Tu, Isuse Te-ai oprit
Şi mi-ai spus cu vocea-ţi blândă: Nu te teme, eşti iubit!

N-am să uit clipa în care mâna Ta m-a ridicat!
Nici iubirea-Ţi fără margini ce mereu m-a-nconjurat.
Doamne, ziua-aceea sfântă viaţa-ntreagă mi-a schimbat,
Vocea Ta şi-acum răsună: Nu te teme, eşti iertat!

Iar când am căzut pe cale şi speranţa mi-am pierdut,
Tu mi-ai întărit nădejdea, pavăză mi-ai fost şi scut.
Tu mi-ai ridicat privirea către cer şi mi-ai şoptit:
- Dragul meu, tu nici o clipă nu te teme, eşti dorit!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/23055/nu-te-teme