Minunată Înălțare
Autor: Cornelia Sărac
Album: Volumul II
Categorie: Înălțarea Domnului
S-a auzit în lume de propulsări în zare,
Rachete, avioane și nave spațiale,
De când Icar privise o pasăre cum zboară
De când plană și omul pentru întâia oară

Și până azi, tot caută să prindă vreo idee
Cum să își poarte trupul peste Calea Lactee;
Ar vrea cu-a lui știință prin galaxii să treacă
Își tot frământă mintea... cum... ce să construiască?"...

Aplaudă cu fală când luna vizitase
Când înspre Marte pasul eroic îl 'nălțase
Iar sateliți-alergă neobosiți prin spații
Non-stop să ne transmită
Atâtea informații...

Se-adună înțelepții și doctori-n știință
Dar Challenger rămâne un semn de neputință,
Oricum măsoară omul viteza ce atinge,
Orice putere-ar face spre stele a-l împinge

E doar o nebunie a lui înțelepciune...
Isus Hristos prin Duhul s-au înălțat din lume
Nu se-auzi explozii... , nu fum... , nu reactoare,
Că Duhul Sfânt - Puterea, Îl propulsă în zare,

Frumos și în liniște Îl ridică-nspre stele
Mirați sunt ucenicii: "- De unde? ! ... Ce putere? ! ... "
Că tot mai sus se nalță și în zenit se pierde
Un nor îl înfășoară și... nimenea nu-L vede...

Fiindcă exist-o forță în calcul neluată,
E Duhul ce te zboară-nspre țara minunată,
E forța întreită ce omul nu-nțelege
E o putere sfântă, nepământească lege...

Dar ce-i frumos în toate, ce Biblia ne spune,
E că aproape-i ziua când iar Hristos revine
Să îi ridice-n slavă cu-a Duhului putere
Pe cei de Duh Sfânt plini, ce cred în înviere.

Dacă te lupți acuma să părăsești păcatul
Hristos te curățește și-n dar îți dă și Duhul
Ce te-a 'nălța-nspre stele în ziua glorioasă
De mână cu-Împăratul zbura-vei către casă
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/230537/minunata-inaltare