Lucruri alese și plăcute Ție Doamne...


Lucrurile, ce-Ți plac Ție:
-Viață, pace, armonie
Și-a, iubirii-nvățătură,
Le-ai pus, Doamne, în natură
Bogate peste măsură! ...


În toată zidirea Ta,
Sunt comori, de frumusețe,
Iar nouă Tu Yah ne-ai da
Și toată iubirea, Ta
Viața, ca să, ne-o răsfețe.

Și, ne-ai dat, de la-nceput
Pân nu exista, vre-o lege
Un lucru bine știut,
Libertatea de-a alege! ! ...

Însă, ne-ai avertizat
Să nu-ți, eludăm, voința
Din fructele, de mâncat
Să nu ne poarte dorința,
De-a gusta, ce nu ni-e dat! ! ...

De, Tine, a n-asculta
Și curioși, a mânca
Am ajunge muritori,
S-ascultăm, de vorba Ta
Să rămânem două flori.

Care, veșnic, vor fi-acol
În grădina cea aleasă,
Fiii, lângă tatăl lor,
Mulți, s-ajungă un popor! ...

Când, la prima încercare,
Un Luceafăr, mândru foarte,
Năzuia, cu-a lui trădare,
Să-Ți fie egal în toate! ? ! ...

Noi am făcut dup-un, sfat
Dat în lipsa, Ta, de Cel
Răzvrătit și alungat,
Luceafărul, cel ingrat.
Bine-ori rău, gustând, din fructul
Ce-aducea, moartea, cu el
Celor ce, n-au ascultat,
Doi oameni, cu gând, rebel

Prin păcat de ne-ascultare,
Din greșeala, noastră mare
Am, ajuns, după dreptate
Să fim, condamnați la moarte! ! ...

A omului, cunoștință
L-a dezis, de-a lui credință,
Încredere, cu putință
Dup-a omului cerință.

Și prin, Duhul, biruință
Ea, venind în consecință.

Ascultând, Doamne, de altul
Pe când, păcat, omul n-avea! ...
Am ales, Doamne, păcatul
În loc de iubirea Ta.

Pentru, c-am ales, se știe
Nu doar bine, ci și rău
Pomul vieții ne îmbie,
Gustând, fructu-am vrut să fie,
Om căzut atât de greu
Veșnic, cum E Dumnezeu! ! ! ...

Evitând, a lor greșeală
Tu, I-ai izgonit afară,
Departe de-acea, grădină
Ce le-a fost, la îndemână.

Când, de ei, se bucura
Creatorul ce-i iubea! ! ...

Pe cei, ce-s, ascultători
Crezând în Cuvântul Tău,
Făcând, voia Ta mereu,
Ce nu, stau nepăsători,
Ci-ascultă de Dumnezeu! ...

I-ai luat, Doamne-ndărăt
Ca să le redai viața,
Prin jertfirea, Celui Drept.
Căruia-i vazusem, Fața.

Pe-atunci, de îmbrăcăminte,
Nu aveam, nevoie, iată
Că ne încălzea, Părinte,
Iubirea, Ta, minunată.

În moarte, ajuns-au ei,
Și, nu numai, primii doi,
Care-au fost, la început,
Ci, urmașii, după ei
Care serii, s-au născut! ...

Ne-ai făcut,
Drept, de-a alege,
După, ce ne-ai dat, o Lege
Am căzut, ca la-nceput,
După, ce ne-ai conceput.

Ca, Nimrod, conducător,
Marelui, unic popor
Ce voia s-ajungă-n cer,
Înălțând, un turn la el.
Să-l facă nemuritor.

Supărat, de omenire,
Fiind plină, de ne-ascultare
Răutate, ne-ndreptare,
Surdă, la vorbele, Tale! ...

Și, fiindcă, Te-au mâniat,
Limbile, le-ai încurcat,
Să nu se mai priceapă,
C-a lor limbă n-o-nțeleg,

Turnul, l-au abandonat,
N-a fost dat să-l facă-ntreg! ...


Printr-o, ploaie, necurmată
Ai îngropat, lumea toată,
În mormânt, de nor și apă,
Să-i păstrezi, spre judecată.

Regretând c-ai făcut oameni.
Ce cu Tine să-i asameni.


Mânios, mare nevoie,
Ai lăsat, o rămășiță,
Doar, familia lui Noe,
Și din, toate, o sămânță.
Că-i-nnecai, cu bună stiință...

Lumea veche, după viță
Rea, lipsită de credință,
Ai trecut-o-n, neființă,
Să ia naștere, sub soare
Altă, lume-ascultătoare! ! ...

După ce-ai scos, pe evrei
Din robie, din Egipt,
Aveai, să-i îi pierzi, pe cei
Ce Ți s-au împotrivit.

Patruzeci de ani, la rând
Vrerea Ta, nesocotind,
Amintind și dând în vorbă
De-acea, strachină, cu ciorbă
Unde carne mult-având
Cuvântu-Ți nesocotind,

Pentru-o lingură, de ciorbă,
Te-njoseau sătui de mană
Că-și doreau carne ca hrană
Le-ai dat strat de prepelițe
Numai să nu mai guițe

Nu cârteau măcar cu-o vorbă! ! ...
Celor care sclavi i-a vrut! ...
Și le-au mai mărit, supliciul
Când le poruncea cu biciul! ! ...

Lucruri mari, nu le-ai cerut,
Dar trădarea Te-a durut...

De-ai, ales o rămășiță,
S-o treci, Marea Roșie,
Să se bucure, sub viță,
Sub smochin, sau rodie...

Oameni de încredere,
Și-ascultători, de cuvânt,
Cărora a, Ta putere,
În Canaan, le-a dat, pământ

În locu-n care, pe-Abraham,
L-ai trimis, de la-nceput,
Prin credință-acest, bun, ram
S-a dus în necunoscut.

Și-unde, oasele, lui Iosif
Aveau să stea-n mare, tihnă
Pământul, în care-ai, dat
La poporu-ales, odihnă.

Apoi, în vremea, lui Ilie,
Cănd poporul îi, jertfea,
Lui Baal, dar nu tămâie,
Ca cei drepți, Lui Yehova! ! ...

Supărat, tare, prorocul
S-a rugat, a nu fi ploaie,
Și nici rouă, ce să-nmoaie
Cum rugase, pe Prea-Sfântul,

Nici un dram, din tot pământul.
De trei ani și jumătate
N-a plouat pe-a lor cetate
N-a căzut strop pe pământ
Pân, l-al său, ales cuvânt.

Când, în pesteră, adâncă
Apărată de o stîncă
Se-ascundea, de-Ahab, să scape
Departe, de-orice cetate,
Corbii hrană să-i aducă,

Carne și pâine, mâncare
Dimineața pe răcoare,
Seara până, la culcare,
Iar, când, soarele răsare.

Bând, apă, dintr-un pârâu
Ce silențios, curgea,
Pe lâng-ascunzătoarea, sa
Trimis fiind, de Yehova...

Pârâiașul, nesecat
Setea lui a alinat,
Câtva timp, și-apoi plecase,
Când și apa lui secase.

Cu-al său slujitor, fidel,
La îndemnul, Domnului,
Au pornit, la drumu-acel
La Sarepta Sidonului.

Supărat, pe, Iezabela
Și pe regele Ahab,
S-a pornit, să facă, ceva
Ucigând proroci, lui Baal.

N-a lăsat, unul, cu viață
Dovedind, cu-a lui, credință
Foarte foarte îndrăzneață
Că era, cu neputință,
Domnului să-i stea, în Față.

Dar-nainte, el, s-a plâns
C-a rămas, singurul ins,
Proroc, al, Lui Yehova,
Și vor viața a-i lua.

Dar, Domnul, i-a arătat
Că șapte mii, și-a păstrat
Ca ai Săi închinători,
De credință, păstrători.

Pe la anul, șase sute,
Înainte de venirea, Lui Hristos,
Israel, s-a abătut
De la Dumnezeul, lor

Și-a ajuns de-au cunoscut
Idolii popoarelor! ! ! ...
Pe care, Domnul i-a vrut,
Departe, de-al Său popor...

Dup-atâția, împărați,
Care făceau, nedreptate.
Aducând, cetății toate
Credințele, desănțate,

Din popoare, destrămate
De-a Asiriei armate,
Toate fiind, adunate.
În Samaria-n cetate...

Israel, la rândul, său
Se-nchina la, ce-i străin,
Uitând, tot trecutul, greu
Când uita pe Dumnezeu.

”(Aș putea adăuga:
Partea doua va urma
Prin credință-n Yehova
Și-n înțelepciunea Sa! ! ! ... )”.
27.05. 2022.
Moldovan Pavel