Se-aude în zare, azi strigă mai tare, se-aude cum cheamă la viață-un pământ,
Îi cheamă pe cei adormiți de păcate, dar chiar și pe cei ce-au făcut legământ,
De sus Domnul vede ascunsul din inimi, ce bat în plăceri și păcat azi mereu,
Și-acea-ndepărtare de sus El o vede, de calea spre cer... și de El... . Dumnezeu.

El strigă să-i scoată ar vrea la lumină, pe cei înghițiți de-amăgire pe drum,
Pe cei care iau cu așa ușurință, cuvântul ce încă se-aude acum,
El vrea să-i ridice pe cei ce în groapă, în pacea străină așteapt-un sfârșit,
Dar sunt de-ntunericul gropiii ei astăzi, ce sunt amăgiți ea pe ei ia-nghițit.

El strigă spre tineri, batrâniii trezește, copiii îi cheamă acasă îndat,
Căci vremea e scurtă, aproape-i venirea, și strigă întruna acest Împărat,
El vrea lepădare de lumea murdară, sfințenie cere strigând Dumnezeu,
Să fie-auzit El ar vrea azi de tine, dar vrea să-i aud azi strigarea și eu.

El vrea curățire, El vrea mai aproape, de El ca să stăm, în acest timp venit,
S-avem vrea azi pasul pe urma lăsată, când dealul spre moarte, urca biciuit,
El vrea pocăința, s-alegem în viață, nu cultul deschide, vre-o poartă spre cer,
El vrea-ndepărtare, de calea murdară, căci este o cale, a celor ce pier.

Din zorii de ziuă, se-aude cum strigă, când luna răsare, se-aude mereu,
Căci nu vrea niciunul, s-alerge spre moarte, la viață îi cheamă, pe toți Dumnezeu,
El azi pentru mine, răsună întruna, dar nici pentru tine, nu este tăcut,
Căci dragostea Lui pentru mine e mare, dar și tu de Domnul, iubit azi ești mult.

Să luăm dar aminte, cât glasul se-aude, cât face chemarea, spre cer Dumnezeu,
Și inima ce-i, de pământ azi lipita, s-o-ntoarcem spre ceruri, ar vrea tu... și eu,
Căci poate fi mâine, sau poate fi astăzi, sau poate fi clipa, venirii... acum,
Și vrea la venire, pe noi să ne vadă, că suntem cu toții, pe-al vieții noi drum.