Tu ne-ai adus la viață
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse


Tu ne-ai adus la viață, din mijloc de furtună, din groapa cea adâncă, ca noi să nu pierim,
La loc plin de lumină, ne-ai scos pe-a Tale brațe, ca-n drumul către ceruri, noi sa nu rătăcim.

Ai pus în noi suflare, puterea Ta cerească, cu Duhul sfânt Isuse, Tu ne-ai pecetluit,
Și-acolo sus pe cruce, pe Golgota odată, tot pentru noi Stăpâne, ai fost Tu răstignit.

Ne-ai dat arvuna vieții, și-o Țară minunată, ce este pregătită, ea tot de mână Ta,
De mâna ce odată, tot pentru noi Isuse, de bunăvoie Doamne, pe cruce se-ntindea.

Ne-ai slobozit Stăpâne, ca să zburăm acasă, pe aripi de iubire, cu toții am văzut,
Când plin doar de iubire, urcai scuipat calvarul, urcai lovit de pietre, de cei păgâni bătut.

Tu ne-ai trecut de noaptea, venită cu-a ei teamă, ne-ai dus în răsăritul, cel plin de bucurii,
Și astăzi fii de Rege, suntem chiar și prin vale, pe marea tulburată, căci Tu cu noi rămâi.

Ne-ai dat din apa vieții, să ne-adăpăm când timpul, aprins este de soare, Și spulberat de vânt,
Și mana Ta cerească, e pentru toți azi Doamne, căci peste tot se-aude, al Tău astăzi cuvânt.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/230020/tu-ne-ai-adus-la-viata