Mi-ai dat putere să stau pe stâncă
Autor: Diana14
Album: Album2
Categorie: Diverse
Mi-ai dat putere să stau pe stâncă, Isuse-n valuri și în furtuni,
Mi-ai dat putere, să strig la Tine, să fiu cum Tu doar ai fi vrut,
//O Domn al păcii, o Domnul vieții, mi-ai dat tărie ca eu să fiu,
O floare vie, doar înflorită, în arșița din greu pustiu. //

Mi-ai dat iubire, ca din iubire, pe Tine eu să te urmez,
Mi-ai dat credință, mi-ai dat și vise, ca eu Isuse azi să visez,
//O clipă-n care noi împreună, vom fi atunci când vor sfârși,
Aceste grele, vremi ce-s venite, ce-ncearcă a mă prăbuși. //

Mi-ai dat suflare, ca eu prin Tine, Isuse drag spre cer să merg,
Mi-ai dat o clipă, în care Doamne, eu viața veșnică s-aleg,
//Ca împreună o veșnicie, să fim în locul fără sfârșit,
Căci Doamne cerul, el este timpul ce-i început și infinit//

Mi-ai dat izbândă, când la răscruce, spre Tine-ntruna eu am strigat,
Căci ai vrut Doamne, eu biruință să am în toate, sfine-Mpărat,
//Mi-ai dat plăcerea, de-a Ta poruncă, și de cuvântul ce-ai poruncit,
Căci eu cu ele, pe drum spre Tine, sunt Doamne sfinte doar fericit. //
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/229970/mi-ai-dat-putere-sa-stau-pe-stanca