Ştiu...
Autor: Maria Luca
Album: Balsamul din cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Ştiu că Tu vei fi cu mine
Doamne, Dumnezeul meu
Sus în munţi sau jos în văi,
De e bine sau e greu...
Ştiu că braţul Tău puternic
Paşii îmi va sprijini
Şi chiar dacă mai greşesc
Tu mereu mă vei iubi!
Doamne, ştiu că Tu-mi eşti Pacea
În apus sau răsărit
Şi eşti Medicul ce-alină
Sufletul ce-a fost rănit...
Tu eşti Doamne, Bucuria
Cântec eşti şi Fericire
Tu eşti Ploaia primăverii
Ce revarsă har, iubire...
Doamne, ştiu că fără Tine
Viaţa n-ar avea un rost
Că la Tine voi găsi
Veşnic, Sprijin şi-Adăpost
De aceea iar şi iar
Vin din nou să-Ţi mulţumesc
Că sunt fiică de-Mpărat
Şi am harul să iubesc!

Vulcan-27-04-2022
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/229363/stiu