Golgota există... Hrisos a înviat!
Autor: Maria Șopț
Album: Izvor de Iubire
Categorie: Paște
Golgota... desăvârșita Iubire,
E scrisă-n valuri de rubin aprins!
Prin Jertfa supremă ea dăinuie în timp,
Aici am primit noi toți mântuire,
Isus Hristos pe Satana l-a învins!

Pe Golgota în prag de sărbătoare,
Pe deal se-aud cuiele bătute,
Fiul cerului e pironit pe cruce!
Universu-ntreg stă cu-nfrigurare,
Mielul divin legământ nou aduce!

O, Golgota... atâtea lacrimi ai strâns!
Ești Izvorul mântuirii pentru toți,
Ești bucuria învierii din morți!
De n-ai fi fost Tu, am fi murit pe rând
În păcatul greu, adamic fără rost!

Dar Golgota există, slavă ȚIE!
Și Lumina cea sfântă a răsărit!
A-nviat Domnul, după cum a fost scris,
Hristos a-nviat și-avem mântuire,
A-nviat Isus, pârga celor adormiți!

Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/229262/golgota-exista-hrisos-a-inviat