Față în față
Autor: Tabita Curaciuc
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cristos și crucea - omul și Iubirea -
Un lemn de-ocară - o armă de osândă;
O caldă dragoste ce răstignirea
N-ar fi putut vreodată să o stingă.

Cristos și crucea - păcatul și harul -
Și universul plin de adorare,
Privind la jertfă - la întreg Calvarul -
A izbucnit în plâns de ușurare.

Cristos și omul - sufletul din mine -
S-au întâlnit cândva pe calea crucii.
El nu m-a izgonit ca pe-o rușine -
Iubirea Lui m-a-mbrățișat la cruce.

Crucea și omul - iertat, purtând povara -
Dar nu a mea, povara lui Cristos;
Iubirea Lui, iertarea și răbdarea
Pentru întreg pământul păcătos.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/228057/fata-in-fata