Azi încă poţi fi mântuit
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Evanghelizare


Azi încă poţi fi mântuit căci încă este har,
Hristos te cheamă vin la El priveşte la Calvar.
Acolo unde a suferit pentru al tău păcat,
O vino astăzi la Hristos să fii şi tu salvat.

Vino azi cât mai este har, o vino cu grăbire,
Aşa cum eşti nu amâna să primeşti mântuire.
El îţi dă mântuirea-n dar căci a plătit pe cruce,
Nu amâna timpul e scurt, zboară grăbit... Se duce.

Aşa de bine-i cu Hristos în dulce părtăşie,
Cu El ai viitor frumos, loc în Împărăţie.
El este credincios şi drept te binecuvântează,
De sus din cerul minunat cu drag te priveghează.

Nu refuza chemarea Lui, ascultă glasul care,
Îţi spune azi să vii grăbit să scapi de la pierzare.
Mai fă un pas, încă un pas spre Domnul cu grăbire,
Încheie legământ cu El şi adu-i mulţumire.
Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/227996/azi-inca-poti-fi-mantuit