Iubire Sfântă, Maiestuoasă
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Dor de veşnicii
Categorie: Zidire spirituala
Iubire Sfântă, Maiestuoasă!

Iubire sfântă, maiestuoasă
Ce ai venit, din cerul sfânt,
Ţi-ai părăsit măreaţa casă
Cu cel umil, să stai la masă
Pentr-o colibă, din pământ!

Ai coborât din slăvi senine
Din alte zări şi-ai acceptat,
De-a deveni la fel ca mine
În lumea aceasta de ruine,
Şi trup firesc, şi fire-ai luat.

Ţi-ai arătat marea-ndurare
Care venea din legământul,
De a uni prin jertfa-Ţi mare
Cu preţul vieţii, prin cedare
Şi cerul iarăşi, şi pământul.

Când toate ca de la-nceput
Vor fi restaurate în veci iar,
Te va-ntreba: -, , Ce ai făcut,
În lume-n care nu Te-a vrut,
De-ai fost strivită, la Calvar?

De unde-Ţi vin rănile crude
Pe care-acum le ai la mâini?’’
Şi glăsuind, le vei răspunde
Pe ale cerului Duhului unde:
"De la cei, ce dat-am pâini!"

"În casa celor ce-Mi ziceau
Că-Mi sunt poporul favorit,
Mărturisind, că Mă iubeau...
Dar pân-la moarte mă urau,
La Golgota, Eu le-am primit!’’

Aşa călcata-I peste moarte
Şi blestematul ei mormânt,
Ca s-avem şi drept şi parte
Cum scrie la Sfânta Carte -
De-a moşteni, noul pământ!

Flavius Laurian Duverna
30 martie 2007
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/22797/iubire-sfanta-maiestuoasa