ÎN DIMINEAŢA ÎNVIERII

L-am întâlnit pe Domnul meu
În gând, în dimineaţa Învierii
Şi timpul petrecut cu El
Nicicând nu îl voi da uitării.

Simţeam în jur o blândă adiere
Măreţul soare era răsărit
Se auzea un tril de păsărele
Şi L-am văzut şi-am fost înmărmurit.

Venea cu paşi domoli spre mine
Făcându-mi semn să merg şi eu
Şi m-am apropiat de Dânsul
Şi am ştiut că-İ Fiu de Dumnezeu.

Privirea-İ dulce , penetrantă
M-a cucerit şi m-a asigurat
Că n-a fost în zadar crucificarea
Nici sângele divin vărsat.

M-a mângâiat duios pe frunte
Şi mi-a zâmbit, apoi mi-a zis:
"Doar cine crede-n Înviere
Va fi cu Mine-n Paradis."

Când am văzut în palme semne
Am tresărit, m-am întristat
Si-al meu păcat sporise chinul
Când cuie-n palme i-au intrat.

Mă aşteptam să-mi dea reproş
Dar nu mi-a dat! Ci mi-a şoptit
Că planul conceput de Tatăl
Cerea să fie răstignit.

Şi-am înţeles atunci mai bine
De ce un bob de grâu sădit
Prin moarte lentă va produce
Un rod de hrană – însutit.

Apoi s-a dus. Erau şi alţii
Ce aşteptau să fie-atinşi
De-a Lui privire dulce, caldă
Să poat-apoi fi neînvinşi.

Da! L-am văzut lângă mormântul
Unde fusese îngropat
Şi port cu mine mărturia:
Hristos din morţi a înviat!

Nicicând nu voi uita-ntâlnirea
Ce am avut-o doar în gând
În dimineaţa Învierii
Cu Cel ce mi-e Păstorul blând.

Şi pot să spun: e viu în mine
Mi-e Prieten şi mi-e Împărat
Doar pulbere-n neant aş fi
Dacă din morţi n-ar fi-nviat.

George Cornici/29 Martie, 2007