Sa te-asculte Dumnezeu
Autor: Otniel Stirb
Album: Păstrează ce-ai primit (2013)
Categorie: Ascultare
1. Să te-asculte Dumnezeu
Brațul Lui să te păzească
Când Îl chemi în ajutor
Mâna Lui să te-ocrotească
/: Să-ți trimită ajutor
Din locașul Lui cel sfânt
Să-ți aducă mângâiere
Cât traiești pe-acest pământ :/

2. Să-Și aducă azi aminte
De-ale tale daruri sfinte
Domnul Dumnezeu din cer
Minunatul tău Părinte
/: Să-ți dea har să-ți dea putere
Tot ce inima îți cere
Toate planurile tale
Dumnezeu să le-mplinească :/

3. Să-ți asculte-a ta dorință
Ce o porți în pieptul tău
Să-ți aducă biruință
Care o aștepți mereu
/: Dumnezeu să-ți dea răspuns
Azi la rugăciunea ta
Din locașul Lui de sus
Să-Și întindă dreapta Sa :/

4. Mulți se-ncred în caii lor
Și în care de război
Noi ne bizuim pe El
Dumnezeu este cu noi
/: Ei se îndoiesc și cad
Când ajung în ceasul greu
Noi rămânem în picioare
Căci cu noi e Dumnezeu :/
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/226326/sa-te-asculte-dumnezeu