Libertate
Autor: C.Valentina
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
Această libertate,
Cândva se va sfârşi.
Va da pe faţă toate
Şi-n ochi ne va privi.

Vom plânge noi atuncea?
Ori, ne vom bucura?
Ai dus cu râvnă crucea?
Sau, e în urma ta?

Creştin eşti, şi spui tare,
De Domnul nu uita,
Căci vine ziua mare
Când ne va judeca.

Să nu te-atragă-n lume,
Mii lucruri de nimic.
Tu eşti ales anume,
Să lupţi, ca un voinic.

Să stai în aşteptare,
Căci poate vine azi.
Eşti gata de plecare?
Sau, încă tot mai cazi.

Priveşteţi azi căderea
Şi nu mai luneca,
Că Domnul e puterea
Ţi-ntinde mâna Sa.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/225447/libertate