Spinii de fier
Autor: Sd. Cap. Rusu Alex-Teodor
Album: Miezonoptică
Categorie: Revenirea Domnului
Spinii coroanei tale
Cu sânge i-ai hrănit,
Niciun război n-a reușit
Să scoat-un trup așa rănit.

Biciuri de fier, încinse
Te sfâșiau cumplit
Nestinsele păcate
Doar tu le-ai biruit.

Știa ce chin ar fi simțin,
Că va muri cu-n trup zdrobit,
Dar de sentință n-a fugit,
De om nu s-ar fi despărțit.

În fața suferinței
Te-ai aplecat umil,
Din răni făcând icoane
Și din sudoare, mir.

Singura mângâiere,
Singura alinare
Îi era trista Mamă,
Plângându-I la picioare

Durerile simțite
Nu erau pământești
Prin foc trecându-I trupul,
Dar sufletul prin veci.

O lacrimă scăpată,
Un singur strop de ploaie,
Ar fi putut să stingă
Și cel mai mare soare.

Și îngerii-L jeleau.
Din lanțuri oțelite
Neputincioși priveau
Cu aripi răstignite.

Din trup, de frig, statuie,
Fiind pironit în cuie,
Dând sângelui vărsare
Ar fi umplut o mare.

Cu ultima suflare
Din pieptul său ciobit.
În loc de razbunare,
El veșnic ne-a iubit...

Privind solemn spre cer
Plecând ușor spre casă,
Mai simțea doar durerea
De despărțirea noastră.

Nici spinii, cuiele sau biciul
Nu L-au îndurerat
Cum a facut-o dorul
De om, de ființa ce-a creat.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/225041/spinii-de-fier