Haina albă prețuită
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Haina albă prețuită, este a neprihănirii,
Mare preț are și haina, fără pată a sfințirii,
Dar și dragoste-arătată, are o mare valoare,
De le ai... tu azi pe cale, nu ești spine... ești o floare.

De asculți astăzi cuvântul, ca un bun ascultător,
Ascultarea te va face... de cuvânt împlinitor,
Împlinirea te conduce, într-un loc divin... curat,
Tot pe el ce îl cuprinde, e mereu doar minunat.

Pas cu pas de urci pe cale, umilit și aplecat,
Cu smerenie profundă, de ești astăzi îmbrăcat,
Trecere întotdeauna vei avea... căci Dumnezeu,
Dă valoare... prețuiește, sufletul trecut prin greu.

El nu este nepăsare, este El un Domnitor,
El ți-a dat ție și aripi, ca să te avânți în zbor,
Dăruiește-i astăzi viața, dar și-o inimă curată,
Cu privirea înainte, lasă tot ce-ai fost odată.

Înainte este cerul, înainte-i Dumnezeu,
Înainte-i veșnicia, înapoi e timpul greu,
Astăzi mai îmbrac-o haină, care-i a statorniciei,
Și dezbracă deznădejdea, să dezbraci și a mâniei.

Să rămâi curat cum Domnul, a rămas pân' la sfârșit,
Sus pe stâncă, căci în lupte, tu de El ai fost zidit,
Să nu lași nici clătinarea, să te-mbrace ea acum,
Când în jur totul ne spune... Domnul vine... e pe drum.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/224288/haina-alba-pretuita