"Femeia trebuie acasă"
Autor: Paula D
Album: 3
Categorie: Trezire si veghere
O, mulți mai sunt bătuți în cap
Și-mprăștie idei tâmpite;
În spatele lor stă un drac.
Priviți ce-nvățături greșite:

"Femeia trebuie acasă
Să crească pruncii zi și noapte!"
Păi dacă nu merge la muncă
De unde să le mai dea lapte?

"Vai, e păcat ca mititeii
Să-nvețe printre cei din lume!
Aceasta-i sarcina femeii,
De-aceea-i mamă, să-și asume... !

Ce creșă, grădiniță, școală? !
Ea trebuie să facă toate!
Să spele și să stea la oală,
Pe prunci să îi învețe carte!"

Dar dacă e la strâmtorare
Și foamea-o-mpinge să muncească?
Crezi că-i ușor să tragă oare
Ca pruncul ei normal să crească?

Dacă mai stă și în chirie,
Și soțul ei lucrează-ntruna? ?
Tu habar n-ai; ce-ți pasă ție?
Cu job sau fără ți-e totuna.

Dar știți ce-i culmea, frații mei?
C-aceștia ce-s cu gura mare
Trăiesc prea bine; tocmai ei,
Au lux, belșug și bunăstare.

Pe cei ce-s mai săraci ca tine
Sau care au altă gândire,
Nu-i osândi, ci fă-le bine;
Fii un exemplu de jertfire.

Nu le mai fii și tu povară,
Lasă-i cu Domnul să decidă;
Înghite-ți vorba cea amară,
Oprește râvna ta stupidă.

Ia cercetează înainte
Și-ntinde-le o mână plină;
Ai grijă mare la cuvinte,
Să nu-ți aduni cumva vreo vină.

Cei ce se cred că-s cineva,
Și c-adevărul îl dețin,
S-a dovedit că în final
Au eșuat, în plâns și chin.

Învățăcei de la amvoane,
Vorbiți mai bine de Isus,
Trăiți întâi ceea ce cereți!
De vreți să fiți în ceruri sus.

Amin

09 ian 2022
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/224267/femeia-trebuie-acasa